Guvernul a prelungit valabilitatea cursurilor pentru obținerea permisului de conducere
O hotărâre care prevede prelungirea valabilității cursurilor pentru obținerea permisului de conducere, cu echivalentul perioadei în care a acționat starea de urgență, a fost aprobată, miercuri, de Guvern.
Astfel, persoanele care nu au putut susţine examenele pentru obţinerea permisului de conducere, ca urmare a restricţiilor impuse pe perioada stării de urgenţă, pot desfăşura acum aceste examene.
“A fost adoptată o hotărâre de guvern în ceea ce priveşte circulaţia pe drumurile publice. Aici chestiunea este una foarte utilă pentru cei care au absolvit şcolile de şoferi şi care, ca urmare a stării de urgenţă şi a măsurilor restrictive impuse de necesitatea limitării răspândirii infecţiilor cu coronavirus, nu au putut desfăşura examenele pentru obţinerea permisului de conducere. Prin această hotărâre de guvern este reglementată această situaţie, astfel încât cei care au absolvit aceste cursuri să poată să desfăşoare examenele pentru obţinerea permisului de conducere”, a precizat Ionel Dancă, la finalul şedinţei de Guvern.
Până în prezent, valabilitatea cursului de pregătire teoretică și practică în vederea susținerii examenului de conducere era de un an de la data absolvirii, însă examenele au fost suspendate pentru a preveni răspândirea infecției cu coronavirus.
În această perioadă au fost programați pentru susținerea probei practice 72.456 de candidați, iar în perioada imediat următoare 10.248 de candidați.