Impact frontal între un microbuz cu călători şi un autoturism. S-a activat Planul Roşu de Intervenţie
Un accident grav a avut loc la Satu Mare, pe DN19, între un autoturism şi un microbuz cu călători. În urma impactului au rezultat 8 victime, dintre care 7 au fost transportate la spital cu diferite traumatisme. Autorităţile au activat Planul Roşu de Intervenţie.
ISU Satu Mare a anunţat că mai multe echipaje au intervenit la un accident rutier produs între un microbuz şi un autoturism, pe DN 19, între Mădăraş şi Ardud.
“Având în vedere numărul ocupanţilor, pentru eficientizarea misiunii de răspuns, la nivelul judeţului a fost activat Planul Roşu de Intervenţie care presupune suplimentarea resurselor medicale la faţa locului”, a transmis ISU Satu Mare.
ISU precizează că din accident au rezultat 8 victime, câte 4 din fiecare autovehiculul, dintre care 7 au fost transportate la spital.
Momentan nu se ştie cum s-a produs accidentul.