Dental Alliance
April 24, 2024

Împăduriri și reîmpăduriri în Neamț, în cadrul unei campanii derulate de Ministerul Mediului, Pădurilor și Apelor

0
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Go Padel Roman

Astăzi, 21 aprilie 2023, mai mulți deținători publici sau privați de teren pretabil pentru împădurire, reprezentanți ai primăriilor din județ și ai unor asociații și organizații de la nivelul unităților administrativ-teritoriale au participat la o ședință în cadrul căreia au fost prezentate informații despre Campania Națională de Împăduriri și Reîmpăduriri – 2022-2026 – finanțată prin PNRR. Detaliile au fost oferite de secretarul de stat Radu Bogdan Balanișcu, de la Ministerul Mediului, Pădurilor și Apelor. La întâlnire au participat și reprezentanți ai Gărzii Forestiere și ai RNP Romsilva.
„A fost o întâlnire extrem de utilă, având în vedere pe de o parte informațiile importante despre campanie, cât și faptul că domnul secretar de stat Radu Bogdan Balanișcu a prezentat și date despre alte proiecte și programe ale Ministerului Mediului, Pădurilor și Apelor, care sunt de interes pentru administrații locale și persoanele fizice și juridice. Lansată în luna noiembrie a anului 2022, măsura din PNRR – Investiții în noi suprafețe ocupate de păduri inclusiv în păduri urbane și reîmpăduriri – are un buget de 730 milioane de euro și vizează realizarea a 56.000 ha de noi păduri și suprafețe cu vegetație forestieră în zonele vulnerabile la schimbările climatice. Totodată, vor fi finanțate lucrări de împădurire și lucrări de îngrijire a plantațiilor și creștere a suprafeței cu vegetație forestieră în lungul căilor de comunicație, în interiorul aglomerărilor urbane (păduri urbane, inclusiv de tipul mini-pădurilor) în jurul localităților și între câmpurile cu culturi agricole, precum și alte categorii de perdele forestiere de protecție. Ministerul Mediului oferă sprijin financiar pentru împădurirea terenurilor agricole neutilizate, iar în plus oferă o subvenție anuală de 456 euro/hectar pe o perioadă de 20 de ani. Se dorește, la nivel național, ca până în 2026 să fie plantate 57.000 ha de pădure și am speranța că o suprafață importantă «va înverzi» în Neamț“, a declarat Vasile-Adrian Niță, prefectul județului Neamț.


Conform Ghidului de finanțare a măsurii, suprafața minimă eligibilă este de 0,5 ha în cazul trupurilor de pădure și 0,1 ha în cazul perdelelor forestiere, iar terenul trebuie să fie pretabil pentru împădurire. Cadastrul nu e obligatoriu, iar beneficiarii nu au obligaţia de a schimba categoria de folosinţă a terenului. Mai trebuie reținut faptul că împădurirea se poate aplica și cu un teren concesionat sau arendat, încheiat pe minim 20 de ani. „Cei care vor să aplice, nu trebuie neaparat să aibă firmă și nici nu trebuie să prezinte documente justificative pentru cheltuieli, deși finanțarea este considerabilă – pentru o plantație de stejar, suma totală este 19.647 euro pe hectar fără TVA, din care 6.379 euro fără TVA pentru înființare, iar pentru întreținere se acordă anual (până la 6 ani) câte o sumă“, a mai adăugat prefectul de Neamț.
Prima anuală de 456 de euro/an timp de 20 de ani pentru sechestrarea forestieră a dioxidului de carbon face obiectul altei scheme de finanțare care este în momentul de față în lucru. Terenurile declarate în ultimele 12 luni la APIA beneficiază și de o compensație pentru pierderea de venit agricol de 190 euro/ha/an timp de 12 ani. Conform Ghidului de finanțare, elaborarea unui proiect tehnic de împădurire este obligatoriu. Pentru obținerea lui, solicitanții trebuie să apeleze la serviciile unui inginer silvic atestat. În cazul împăduririi mai multor parcele de teren, e suficient un singur proiect tehnic pentru toate, dacă sunt din același județ. Nu este obligatorie apelarea la o firmă pentru execuția lucrărilor de împădurire, acestea putând fi făcute și cu forțe proprii, dar e obligatoriu să fie făcute sub supravegherea unui diriginte de șantier, inginer silvic atestat.
Garda Forestieră este prima instituție de contact pentru cei care vor să acceseze fonduri pentru împăduriri. Această instituție gestionează și aplicația impaduriripnrr.mmap.ro.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.