Impozite reduse cu 50%, pentru locuințe, în 2021!
În ședința de Consiliu Local care se va desfășura miercuri, 17 decembrie, consilierii locali vor trebui să voteze pro sau contra, reducerea cu 50% a impozitului pentru locuințe și terenul aferent acesteia, pentru romașcani.
Desigur, măsura nu se referă la toți locuitorii municipiului, ci doar la aceia care îndeplinesc, cumulativ, anumite condiții.
Art. 1. Se aprobă reducerea cu 50 % de la plata impozitului aferent anului 2021 pentru locuinţa de domiciliu şi terenul aferent acesteia, persoanelor fizice care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
1. Sunt beneficiari de ajutor de şomaj, ajutor social sau sunt pensionari;
2. Totalul veniturilor lunare pe familie (pentru membrii familiei care au acelaşi domiciliu cu petentul) să fie mai mici sau egale cu 1.500 lei;
3. Au o singură locuinţă proprietate personală;
4. Nu deţin mijloace de transport;
5. Nu deţin AF-uri, PF-uri sau societăţi comerciale.
6. Suprafaţa utilă a locuinţei să nu depăşească suprafaţa de 100 mp.
7. Suprafata de teren in proprietate sa fie pina in 1000 mp teren intravilan si pina in 2000 mp teren extravilan.
8. Contribuabilul nu are datorii restante la bugetul local.