Dental Alliance
April 20, 2024

În 2023, vom continua dezvoltarea prin absorbția fondurilor europene!

0
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Go Padel Roman

Așa cum știți, anul trecut, am avut un start bun în cadrul Programului Național de Redresare și Reziliență – proiecte majore de investiții depuse de Primăria Municipiului Roman fiind aprobate pentru finanțare. Eforturile coroborate ale colegilor mei, în vederea conceperii, pregătirii și depunerii proiectelor au dat rezultate, iar acest lucru ne face să continuăm cu aceeași perseverență și în 2023.
Pentru a fi corect informați, vreau să vă prezint o scurtă trecere în revistă a proiectelor depuse – aflate în acest moment în diferite stadii. Am căutat să ne pliem pe axele de finanțare disponibile și să căutăm acoperirea cât mai multor domenii de activitate. Fie că vorbim de infrastructură, transport, educație sau sănătate – avem conturate proiecte care au primit deja undă verde pentru implementare.
Proiectele aprobate în acest moment sunt:
📚În domeniul infrastructurii de locuințe:
📍Renovarea energetică a blocului nr. 3, scara A și B din strada Ion Ionescu de la Brad;
📍Renovarea energetică a blocului nr. 1 aflat pe Fundătura Duzilor;
📚În domeniul educației:
📍Renovarea energetică a Grădiniței „Muguri de lumină”;
📍Renovarea energetică a Grădiniței cu Program Normal de la Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza”;
📚În domeniul protecției mediului:
📍Modernizarea transportul public în comun, prin achiziția a 6 autobuze electrice;
📍Realizarea unui prim inel ciclabil și dezvoltarea infrastructurii pentru transportul verde;
📍Actualizare în format digital/GIS a Planului Urbanistic General (P.U.G.) și a Regulamentului Local de Urbanism (R.L.U.) ale municipiului Roman”;
📚Alte proiecte depuse, pentru care avem șanse mari să obținem finanțarea:
📍Achiziția unor insule ecologice supraterane pentru deșeuri;
📍Înființarea unui centru de colectare prin aport voluntar (CAV), pentru acele deșeuri voluminoase sau care nu pot fi colectate la punctele existente în acest moment – (proiect aflat deja în analiză);
📍Reabilitarea energetică a blocului 7A din strada Sucedava – (proiect aflat deja în analiză);
📍Achiziții echipamente medicale destinate reducerii riscului de infecții nosocomiale în cadrul Spitalului Municipal de Urgență Roman;
📍Reabilitarea Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu”;
📍Achiziția a încă 8 autobuze electrice, care să suplimenteze capacitatea de transport;
📍Extinderea și modernizarea sistemului video de supraveghere.
Toate aceste proiecte se ridică la o valoare totală de peste 19 milioane de euro, iar pentru fiecare proiect aprobat și asumat, va trebui să asigurăm o cotă de cofinanțare.
Bineînțeles, nu ne oprim aici, pe lângă aceste proiecte, existând cele începute deja prin fonduri europene, prin Programul „Anghel Saligny”, Compania Națională de Investiții (CNI) și bineînțeles – proiectele din buget local. Despre toate acestea, vă voi informa etapizat, în timp ce vom continua modernizarea și dezvoltarea municipiului Roman!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.