Dental Alliance
April 19, 2024

(Video) Încă un incendiu la clădirea fostului Azil de Bătrâni de pe C.A.Rosetti numărul 1

0
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Go Padel Roman

Clădirea fostului Azil de Bătrâni de pe strada C.A.Rosetti a supraviețuit, în această seară, 29 august 2020,  încă unei încercări. Din cauze încă necunoscute, o parte a clădirii a luat foc.

Această clădire nu este la prima întâmplare de genul acesta. Anul trecut am publicat imagini de la un incendiu care se desfășura în interiorul clădirii. De vină ar fi fost ”niște persoane fără adăpost” care ar fi dat foc la ceva bucăți de burete.

Cu aproape un an înaintea acestui eveniment, alt incendiu s-a petrecut înăuntrul clădirii. Tot din cauza ”unor persoane fără adăpost”.

Cert este că această clădire, fost Azil de Bătrâni, a fost trecută în proprietatea cuiva care nu se interesează de ea. Clădirea se află într-o stare avansată de degradare și a devenit, de ceva vreme, un pericol public, dovadă fiind toate aceste incendii care, până la urmă, vor duce la decesul cuiva.

(Imagini primite de la un urmăritor, via FB. Mulțumim!)

În seara zilei de 29.08 2020, prin apel la 112, in jurul orei 22:50, pompierii romașcani au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o clădire situată pe strada C A. Rosetti din municipiul Roman.
Pompierii din cadrul Detașamentului Roman s-au deplasat la locul solicitării cu trei autospeciale pentru stingere și o ambulanță SMURD.
La ajungerea forțelor de intervenție incendiul se manifesta la două corpuri de clădire a unui imobil dezafectat, existând posibilitatea propagării la fațada unui bloc de locuințe.
Incendiul a fost localizat și lichidat de forțele de intervenție. Au ars aproximativ 190 mp din acoperișul celor două clădirii, elemente de tâmplărie (uși și geamuri) de la trei încăperi și deșeuri de materiale textile și carton depozitate din trei încăperi.
S-a deteriorat fațada blocului de locuințe pe o suprafață de aproximativ 60 mp.
Nu au fost victime.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind acțiunea unor persoane iresponsabile. În imobilul dezafectat locuiau temporar persoane fără adăpost.
La aceasta misiune au participat și voluntari din cadrul SVSU Roman.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.