Un incendiu de vegetație uscată de amploare a mobilizat, vineri după-amiază, forțe de intervenție în satul Averești, comuna Ion Creangă, după ce un foc lăsat nesupravegheat s-a extins rapid pe un câmp.
Alarma a fost dată în jurul orei 16:00, iar la fața locului au intervenit pompierii din cadrul Detașamentului de Pompieri Roman, sprijiniți de voluntarii din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență.
Echipajele au acționat cu mai multe autospeciale pentru limitarea și lichidarea incendiului, reușind să împiedice propagarea flăcărilor către alte suprafețe sau eventuale gospodării din apropiere.
În urma incendiului, au ars aproximativ patru hectare de buruieni și vegetație uscată.
Din fericire, evenimentul nu s-a soldat cu victime și nu au fost înregistrate pagube materiale la locuințe sau alte construcții.
Primele informații indică drept cauză probabilă a incendiului un focar lăsat nesupravegheat, care, pe fondul temperaturilor ridicate și al vegetației uscate, a favorizat extinderea rapidă a flăcărilor.
Pompierii reamintesc cetățenilor că arderea vegetației uscate sau lăsarea focului nesupravegheat poate avea consecințe grave, mai ales în perioadele caniculare, când riscul producerii incendiilor este extrem de ridicat. Autoritățile recomandă respectarea măsurilor de prevenire pentru evitarea unor astfel de incidente.