Incendiu devastator la Mănăstirea Agapia
În jurul orei 19.31, prin apel la 112, pompierii nemțeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o casă monahală de la Mănăstirea Agapia.
Pentru localizarea și stingerea incendiului au intervenit pompieri de la Detașamentul Târgu Neamț cu 4 autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD și pompieri de la Detașamentul Piatra Neamț cu o autospecială de stingere.
Incendiul se manifesta generalizat la nivelul unei case și la nivelul acoperișului de la o casă din imediata apropiere.
Incendiul a fost localizat.
O femeie în vârstă de 22 de ani a făcut atac de panică. Aceasta a primit asistență medicală de la echipajul SMURD, refuzând transportul la spital.
Incendiul a fost lichidat la ora 23.10.
A ars:
– o casă cu suprafața de aproximativ 180 mp și bunurile materiale din interiorul acesteia,
– o anexă construită din lemn de aproximativ 20 mp,
– acoperișul unei case (construit din lemn și acoperit cu șindrile și tablă) pe aproximativ 80 mp,
– 8 ml de gard de lemn.
Pompierii au scos o butelie ce se afla într-una din cele două case.
Cauza probabila de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind scurtcircuit electric (cablu electric defect) .
Pe timpul nopții, un echipaj de pompieri cu o autospecială de stingere a rămas pentru asigurarea zonei.