Incendiu gospodărie în comuna Trifești. Din interiorul casei au fost evacuate două butelii
În data de 08.01.2023, la ora 23:44, pompierii au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu produs la o casă în comuna Trifești.
La locul solicitării au fost alocate forțe și mijloace de intervenție de la Detașamentul de pompieri Roman (trei autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD) și SVSU Trifești (un buldoexcavator).
Două persoane s-au autoevacuat din locuință până la sosirea forțelor de intervenție.
Incendiul se manifesta generalizat, cu flacără deschisă la o casă cu o suprafață de aproximativ 50 mp, cu posibilitatea propagării la o anexă gospodărescă.
Pompierii au acționat pentru localizarea și lichidarea incendiului. Din interiorul casei au fost evacuate două butelii.
Jarul căzut din sistemele de încălzire a fost cauza probabilă de producere a incendiului.
Proprietara locuinței în vârstă de 75 de ani a primit îngrijiri medicale la locul evenimentului de la echipajul SMURD deoarece a suferit un atac de panică.
Pompierii au salvat un cățel care se afla într-o cușcă amplasată în imediata apropiere a casei.
RECOMANDĂRI
✔NU folosiţi soba decât cu uşiţa închisă;
✔Aşezaţi o tăviţă metalică în faţa sobei, în dreptul uşiţei de vizitare;
✔NU adormiţi niciodată cu focul aprins în sobă;
✔NU aşezaţi materiale combustibile în apropierea sobei sau pe aceasta;
✔NU aprindeţi focul în sobe prin stropire cu benzină, petrol sau alte lichide combustibile;
✔NU folosiţi decât materialul combustibil pentru care a fost destinată soba şi evitaţi supraîncărcarea acesteia;
✔Stingeţi focul din sobă înainte de a părăsi locuinţa;
✔NU lăsaţi niciodată copiii nesupravegheaţi cu soba aprinsă ori aparatele de încălzire electrice în funcţiune.