Incendiu în această seară la o gospodărie din satul Butnărești, comuna Secuieni
Trei echipaje de pompieri cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD au intervenit pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs la o locuință în satul Butnărești din comuna Secuieni.
Incendiul se manifesta la nivelul unei anexe gospodărești și s-a extins la acoperișul locuinței.
În urma incendiului au ars: anexa gospodarească (aproximativ 20 mp) cu bunurile materiale din interior și 16 mp din acoperișul locuinței.
Proprietara locuinței, în vârstă de aproximativ 40 ani, a suferit un atac de panică. Aceasta a primit asistență medicală la locul evenimentului de la paramedici, dar a refuzat transportul la spital.
La această misiune au participat și voluntari de la SVSU Moldoveni cu autospeciala din dotare.
Cauza probabilă de producere a incendiului a fost stabilită ca fiind scurtcircuitul electric (conductor electric defect) .