Incendiu pe strada Măgurei din Roman: o autoutilitară a ars, iar flăcările au afectat o hală
Un incendiu a izbucnit joi după-amiază, pe strada Măgurei din municipiul Roman, într-o curte aparținând unui operator economic.
Alarma a fost dată la ora 16:54, printr-un apel la 112, prin care a fost anunțată degajarea de fum din curtea societății. La locul solicitării au fost mobilizate forțe și mijloace de intervenție din cadrul Detașamentului de Pompieri Roman și ale Inspectoratului de Poliție Județean Neamț.
La sosirea pompierilor, aceștia au constatat că o autoutilitară, amplasată pe paleți din lemn, ardea generalizat. Există riscul ca incendiul să se propage la o hală aflată în imediata apropiere.
Pompierii au intervenit pentru localizarea și lichidarea incendiului. În urma acestuia au ars autovehiculul, cinci cauciucuri, mai multe piese auto și șase paleți din lemn. De asemenea, aproximativ 10 metri pătrați din peretele halei au fost afectați de incendiu.
Potrivit pompierilor, cauza probabilă de producere a incendiului a fost fumatul în locuri nepermise sau neamenajate.
Din fericire, incendiul nu s-a soldat cu victime.





