Dental Alliance

July 27, 2024

Încep lucrările la A7 porțiunea BACAU – PASCANI

0
YRY Residence

Go Padel Roman

După semnarea contractelor de execuție a celor trei loturi ale Autostrăzii Bacău – Pașcani, iată că autoritățile au dat unda verde pentru demararea lucrările de execuție a primilor 50 de kilometri.

Contractele au fost semnate la jumătatea lunii februarie a acestui an de către CNAIR cu grupul UMB Bacău (firmele Spedition UMB SRL – SA&PE Construct SRL – Tehnostrade SRL).

Pentru primele două loturi au fost emise autorizațiile de construire și CNAIR va  da ordinul de începere a lucrărilor.

Valoarea lucrărilor autorizate pentru Loturile 1 și 2 se ridică la circa 665 milioane de euro (3,27 miliarde de lei, fără TVA).

Lucrările au prevăzută o durată de execuție de 2 ani și jumătate din momentul începerii efective.

Autostrada Bacău-Pașcani, Lot 1 – km 0+000 – km 30+300

Amplasamentul lucrărilor se află pe teritoriul unităților administrativ teritoriale Săucești, Ițești, Berești – Bistrița, Filipești din județul Bacău și Moldoveni, Secuieni, Trifești, Horia din județul Neamț.

Intervențiile cuprind:

* Lucrări de drum (structură rutieră, terasamente etc.);

* Lucrări de artă:

– 22 pasaje (km 1+240, km 3+080, km 3+390, km 4+640, km 5+820, km 7+210, km 9+410, km 11+120, km 11+970, km 12+690, km 14+190, km 21+470, km 24+370, km 27+910, km 30+155, km 30+220, km 1+389 pe bretea nod Bacău Nord, km 0+488 pe bretea 5 nod Filipești, km 1+026 pe bretea principală nod Filipești, km 0+240 pe bretea 6 nod Filipești, km 1+483 pe bretea principală nod Roman Sud și km 3+000 pe bretea principală nod Roman Sud)

– 12 poduri (km 5+136, km 10+330, km 12+978, km 15+237, km 16+667, km 18+310, km 20+100, km 26+225, km 27+470, km 0+080, km 0+479 pe bretea nod Bacău Nord și km 1+166 pe bretea nod Bacău Nord)

– un viaduct (km 1+924 pe bretea nod Roman Sud)

– 10 structuri casetate pentru permeabilitate faună (km 1+285, km 1+595, km 1+924, km 14+920, km 16+905, km 18+190, km 20+745, km 23+345, km 26+660 si km 28+535);

* Lucrări de scurgerea apelor; Lucrări de consolidare; Lucrări hidrotehnice;

* Noduri rutiere (Bacău Nord – km 0+508, Filipești – km 17+512 și Roman Sud – km 29+850); Spațiu de serviciu tip S1 (km 6+900 – str+dr);

* Parcare de scurtă durată (km 25+300 – str+dr);

* Restabiliri legături rutiere; Intersecții cu calea ferată; Drumuri de întreținere;

* Lucrări de siguranța circulație;

* Lucrări de iluminat;

* Lucrări de relocari/protejări rețele; Sistem ITS;  Lucrări de protecția mediului.

Valoarea lucrărilor autorizate este de 1.828.658.947 lei, fără TVA.

Autostrada Bacău-Pașcani, Lot 2 – km 30+300-km 49+299

Amplasamentul lucrărilor se află pe teritoriul unităților administrative ale localităților Trifești, Horia, Dulcești, Cordun, Săbăoani și Gherăești din județul Neamț.

Intervențiile autorizate sunt următoarele:

* Lucrări de drum (terasamente, structură rutieră etc.);

* Lucrări de artă: poduri, pasaje (pe autostradă, pe drumuri locale, la noduri);

* Lucrări de scurgerea apelor;  Lucrări de consolidare; Lucrări hidrotehnice;

* Noduri rutiere (Roman Vest, Roman Nord, Săbăoani);

* Restabiliri legături rutiere și intersecții cu cf;  Drumuri de întreținere;

* Lucrări de siguranța circulației;

* Lucrări de iluminat (pasaje, noduri și bretele noduri);

* Lucrări de peisagistică;  Lucrări de relocari/protejări rețele ;  Sistem I.T.S.;

* Lucrări de împrejmuire;  Lucrări pentru echipare și dotare a autostrăzii;  Lucrări de protecția mediului.

Valoarea lucrărilor este de 1.442.200.490 lei fără TVA.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.