INCOMPATIBILII DIN JUDEȚUL NEAMȚ
În urma unui comunicat al ANI, iată lista persoanelor aflate în situația de incompatibilitate sau conflict de interese din județul Neamț.
LUNGU BORDEA PETRU, primar al comunei Pîngărați, județul Neamț
CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV: A întocmit, semnat și aprobat Contractul de arendare și Contractul de concesiune, încheiate între Comuna Pîngărați, județul Neamț, și Asociația Crescătorilor de Animale Pîngărați (asociație în cadrul căreia fiul persoanei evaluate deține calitatea de membru fondator), precum și documente aferente, ulterior asociația încasând subvenții A.P.I.A. pentru campaniile 2011 – 2015. Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 70, art. 71 și art. 76 din Legea nr. 161/2003 și art. 75 din Legea nr.393/2004.
LEAHU COSTICĂ, consilier local în comuna Bozieni, județul Neamț
CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV: În calitate de consilier local, a votat în mod favorabil Hotărârea Consiliului Local al Comunei Bozieni privind aprobarea concesionării suprafeței de 91,69 ha pășune ce se află în proprietatea publică a Comunei Bozieni, județul Neamț, în vederea pășunatului, către Asociația Crescătorilor de Taurine Bozienii de Jos – Neamț, prin atribuire directă, în temeiul căreia s-a încheiat Contractul de concesiune între Primăria Comunei Bozieni și Asociația Crescătorilor de Taurine Bozienii de Jos (persoană juridică de drept privat în cadrul căreia persoana evaluată deținea la acea dată calitatea de președinte).
Persoana evaluată avea un interes personal în problema supusă dezbaterilor consiliului local, întrucât avea posibilitatea să anticipeze că asociația va beneficia de pe urma adoptării lor.
Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 70, art. 71 și art. 77 din Legea nr. 161/2003, coroborate cu prevederile art. 46, alin. (1) din Legea nr. 215/2001 şi cu dispozițiile art. 75, lit. b) și f) şi art. 77 din Legea nr. 393/2004.
OPREA AURELIAN, fost consilier local al comunei Bozieni, județul Neamț
CONFLICT DE INTERESE ADMINISTRATIV: În calitate de consilier local, a votat în mod favorabil pentru adoptarea Hotărârii Consiliului Local al Comunei Bozieni privind aprobarea concesionării suprafeței de 91,69 ha pășune ce se află în proprietatea publică a Comunei Bozieni, județul Neamț, în vederea pășunatului, către Asociația Crescătorilor de Taurine Bozienii de Jos – Neamț, în temeiul căreia s-a încheiat Contractul de concesiune între Primăria Comunei Bozieni și Asociația Crescătorilor de Taurine Bozienii de Jos (persoană juridică de drept privat în cadrul căreia persoana evaluată deținea la acea dată calitatea de membru în comisia de cenzori).
Persoana evaluată avea un interes personal în problema supusă dezbaterilor consiliului local, întrucât avea posibilitatea să anticipeze că asociația va beneficia de pe urma adoptării lor.
Astfel, persoana evaluată a încălcat dispozițiile art. 70, art. 71 și art. 77 din Legea nr. 161/2003, coroborate cu prevederile art. 46, alin. (1) din Legea nr. 215/2001 şi cu dispozițiile art. 75, lit. b) și f) şi art. 77 din Legea nr. 393/2004.
Persoanele evaluate au fost informate despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază – de a fi asistate sau reprezentate de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris. LUNGU BORDEA PETRU nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare, precizează ANI.