January 21, 2022

Inconştienţă, cuplu din Bucureşti, cu bebeluş de 8 luni, salvat dintr-o zonă viscolită pe Ceahlău

Un cuplu din Bucureşti, care aveau cu ei un bebeluş de 8 luni, au fost recuperaţi, sâmbătă, de salvamontiştii nemţeni dintr-o zonă viscolită a masivului Ceahlău.

Şeful Serviciului Salvamont Neamţ, Raul Papalicef, a declarat că tinerii au urcat pe traseul „Lutu Roşu”, iar în zona „Detunatele” au fost expuşi viscolului.

„Cei doi turişti au ajuns într-o zonă expusă la viscol unde temperatura resimţită era de minus 10 grade Celsius. Au găsit pe unul dintre indicatoare numărul Dispeceratului Naţional Salvamont şi au solicitat ajutor. Un salvamontist din echipa care a ajuns la ei a luat bebeluşul şi i-a aplicat patch-uri termice. Cei trei au fost transportaţi în siguranţă la Cabana Dochia. Nici măcar nu aveau cazare şi am vorbit noi cu proprietarul cabanei pentru a le oferi cazare”, a declarat, Raul Papalicef.

Cei doi soţi, în vârstă de 25 ani, şi copilul lor vor înnopta la Cabana Dochia, iar duminică, în funcţie de condiţiile meteorologice, salvamontiştii vor hotărî dacă pot coborî la Izvorul Muntelui.

ȘtiiCă?

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.