Dental Alliance

Alegeri 2024

November 24, 2024

INCREDIBIL! TRAFICUL DE MINORE TOLERAT DE ANI DE ZILE

O știre care a făcut înconjurul țării este legată de faptul că DIICOT a reușit destructurarea unei rețele de proxenetism, care folosea minore din centrele de plasament. Unul din primii jurnaliști nemțeni care a semnalat acest caz incredibil a fost colegul nostru, Robert Iosub, de la ”Ziar Piatra Neamț”. Acesta susține, însă, lucruri cutremurătoare, legate de faptul că acest gen de prostituție era cunoscut și chiar tolerat la nivel înalt în județ, de ani de zile. ”Fetițele” erau folosite chiar la petrecerile oamenilor politici, motiv pentru care astfel de situație a fost tolerată și ascunsă sub preș cu bună știință. Iată mărturisirile incredibile ale jurnalistului pietrean.

Reamintim faptul că, încă din 17 martie 2017, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate și Terorism Neamț au dispus reținerea inculpaților Mumdjiev Gâdioi Bella Ioana, Dumitru Rotariu, Liviu Ungureanu, Neculai Balașcă, Cătălin Mihai Bârzu, Ana Maria Păduraru, Georgeta Stafie și Nicorescu Vasile pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire și aderare la grup infracțional organizat, trafic de persoane, trafic de minori, proxenetism și act sexual cu un minor. Din rechizitoriu rezultă faptul că procurorii au suspiciunea rezonabilă că, pe raza municipiilor Piatra Neamț și Roman, a fost constituit grupul infracțional amintit, organizat și specializat în vederea racolării de tinere majore sau minore, provenind din familii dezorganizate sau centre de plasament, care erau cazate în apartamente închiriate în vederea exploatării. Gâdioi Mumdijev Bella Ioana a practicat prostituția în Piatra Neamț, prilej cu care și-a format un grup de clienți fideli, iar în 2015 a racolat mai multe minore dintr-un centru social din municipiul Roman, pe care le-a cazat în Piatra Neamț, în locații puse la dispoziție de membrii rețelei. Din probatoriul administrat a rezultat faptul că Gîdioi a cunoscut mai multe minore din centrele de plasament, pe care a reușit să le determine să practice prostituția. În perioada 2016-2017,Gîdioi a atras-o în activitatea infracțională și pe inculpata Ana Maria Pădurariu, căreia i-a solicitat să racoleze și alte colege din centrul de plasament, dispuse să practice prostituția. În timp, din grupul inițial s-a desprins altul, care și-a dezvoltat activitatea infracțională la Roman. Vom reveni cu punctul de vedere al Direcției de Protecție a Copilului Neamț.