Dental Alliance
April 20, 2024

InfoRoman, material de informare a romașcanilor

0
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Go Padel Roman

Primăria municipiului Roman își propune să informeze, periodic, cetățenii asupra obiectivelor de investiții realizate sau care este stadiul lor, evenimentelor din comunitate și asupra cheltuirii banilor publici. Din dorința de transparentizare a activității administrației publice locale și pentru informarea corectă a cetățenilor, primarul Lucian Micu a apreciat ca oportună editarea unui material informativ și distribuirea lui gratuită către locuitorii municipiului Roman, astfel încât toți cei interesați să cunoască cele mai importante obiective de investiții sau evenimente realizate pentru Roman.

Astfel, începând cu data de 28 noiembrie 2017, Primăria municipiului Roman va distribui gratuit materialul informativ, în format de ziar, InfoRoman, tipărit în 20.000 de exemplare.

A trecut un an pe care l-am petrecut împreună și InfoRoman cuprinde cele mai semnificative proiecte și evenimente pentru Roman realizate pe parcursul lui 2017. Las la latitudinea dumneavoastră să trageți concluziile și vă promit, așa cum am demonstrat și până acum, că voi continua să pun accent pe o relație deschisă a mea, a echipei mele din Primărie și a Consiliului Local cu dumneavoastră, cetățenii, dar și cu celelalte instituții publice sau din domeniul privat. Dialogul este primul pas pentru rezolvarea problemelor. În 2018, periodic, Primăria și Consiliul Local Roman vă vor aduce la cunoștință cele mai importante proiecte, date despre lucrările de investiții și sumele cheltuite, astfel încât fiecare dintre dumneavoastră să fiți informat, să puteți cântări cu propria conștiință ceea ce este bine pentru orașul nostru”, a declarat primarul municipiului Roman, Lucian Micu.

Materialul informativ InfoRoman conține informații legate de modul în care s-au cheltuit banii din bugetul local pe 2017 și pentru ce investiții, ce evenimente a organizat Primăria municipiului Roman, ce fonduri a atras administrația publică locală, stadiul proiectelor depuse pentru atragerea de fonduri europene, premiile obținute pentru investițiile sau pentru exemplele de bună practică din administrația locală, evenimentele ce se vor desfășura în ultima lună a anului, programul pentru  Revelionul organizat de Primăria municipiului Roman în centrul orașului, precum și informații despre Consiliul Local și activitatea celor 21 de aleși.

Costurile pentru tipărirea unui exemplar au fost de 0,19 lei, fără TVA. Distribuția materialelor se va face fără alte costuri, acestea urmând a fi înmânate către cetățeni în cadrul manifestărilor dedicate Zilei Naționale a României și vor fi puse la loc vizibil în toate structurile din subordinea Primăriei municipiului Roman, pentru ca cetățenii să aibă acces gratuit la informare. (comunicat Primăria Roman)

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.