Întâlnire de lucru pe tema Sănătății nemțene
Președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene, a avut o ședință de lucru cu șefii de secții, cu membrii Comitetului Director și cei din Consiliul de Administrație de la Spitalul Județean de Urgență Piatra-Neamț, în cadrul căreia s-a discutat despre problemele curente ale unității spitalicești, despre lista de achiziții necesare pentru anul în curs și despre viitorul spital care va fi construit cu fonduri din PNRR.
„Fiind început de an calendaristic, a fost necesară această întâlnire cu responsabilii din Sănătatea nemțeană, pentru a ști care sunt «prioritățile» Consiliului Județean la spitalul din Piatra-Neamț, în momentul de față. A fost o discuție lungă, în care fiecare dintre participanți și-a expus punctul de vedere cu privire la necesitățile actuale de pe secții, astfel încât să se poată asigura buna funcționare a spitalului. Șefii de secții mi-au spus despre urgențele cu care se confruntă și au depus liste cu aparatura medicală care trebuie achiziționată în regim de urgență, pentru a asigura o activitate normală. Urmează să analizăm la Consiliul Județean aceste propuneri și să acordăm fondurile necesare pentru soluționarea problemelor identificate.
La rândul meu le-am cerut tuturor șefilor de secții și membrilor Comitetului Director să se ocupe de igienizarea spațiilor din unitatea spitalicească și să urmărească realizarea tuturor reparațiilor curente din spital. Toate aceste intervenții trebuie executate în regim de urgență“, a declarat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.
În cadrul aceleiași întâlniri s-a vorbit și despre viitorul spital, pentru finanțarea căruia s-a alocat o mare sumă din bugetul Programului Național de Redresare și Reziliență. Au fost prezentate următoarele etapele care trebuie parcurse, în vederea realizării acestui obiectiv, și termenul de punere în funcțiune a viitorului spital.