Ionel Arsene: Am făcut zilele trecute o vizită pe Drumul Național DN 15, Bicaz – Poiana Largului, acolo unde în prezent se apropie de finalizare una dintre cele mai importante lucrări
Am făcut zilele trecute o vizită pe Drumul Național DN 15, Bicaz – Poiana Largului, acolo unde în prezent se apropie de finalizare una dintre cele mai importante lucrări din domeniul modernizării infrastructurii rutiere din Neamț. Trecând peste faptul că regret enorm că s-au pierdut circa trei ani din cauza blocării executării acestei lucrări – din 2019, de când PSD a plecat de la guvernare – mă bucur că îmi onorez o promisiune făcută nemțenilor și prin eforturile pe care le-am depus proiectul va fi dus la bun sfârșit.
Din păcate, atunci când în funcții publice și în funcții politice de decizie sunt oameni care nu au alte preocupări decât să distrugă, nu să construiască, asta se întâmplă! Lucrarea pe DN 15 a fost oprită în 2019, când PSD a plecat de la Guvernare și au blocat un drum care nu era al social-democraților, al lui Arsene, ci este al oamenilor! Le-am promis nemțenilor că atunci când PSD va reveni la Guvernare vom relua lucrările, ceea ce am și făcut. Am discutat cu ministrul Sorin Grindeanu, de la Transporturi, și a alocat fondurile necesare, astfel că s-a lucrat toată vara! Dacă vremea nu ne va permite să ajungem cu covorul asfaltic până la Poiana Teiului, atunci vom continua la primăvară!
Le promit oamenilor că noi, cei care știm să facem administrație, ne ținem de treabă, chiar dacă unii preferă să arunce cu noroi… Treaba mea, ca președinte al Consiliului Județean, este să modernizez județul și asta voi face!
Îi mulțumesc domnului director Mugurel Laicu, de la DRDP Iași, pentru preocuparea constantă ca infrastructura de drumuri naționale din Neamț și din Moldova să fie modernizată! Asta se va întâmpla și cu acest drum național, de la Bicaz la Poiana Largului!