Dental Alliance
April 25, 2024

Ionel Arsene: Asfalt pe primul tronson de pe drumul județean DJ 127A Bicazu-Ardelean – Tulgheș – Harghita

0
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Go Padel Roman

După multele lucrări de consolidare, întărit malurile, lărgit calea de rulare, pe drumul județean DJ 127A Bicazu-Ardelean – Tulgheș – Harghita s-a trecut la o nouă etapă în proiectul de modernizare: s-a turnat asfalt pe primul tronson, pe o lungime de 2,5 km.
De la o zi la alta se vede cum proiectul pe care îl gestionează Consiliul Județean prinde contur și dintr-un drum de pământ reușim să facem un traseu foarte bun, prin care legăm ținutul nostru și întreaga Moldovă de Vestul țării. Știu că foarte mulți nemțeni apreciază în mod deosebit această investiție, pentru că prin noua cale de rulare vor ajunge la Cluj, important centru universitar al țării, într-un timp mai scurt cu circa o oră și jumătate decât durează în prezent deplasarea.
Modernizarea acestui sector de drum a fost pe lista mea de priorități ca președinte al Consiliului Județean Neamț. Mi-am dorit să transform un drum de pământ, care pe alocuri arăta ca o potecă, pe care se circula foarte greu, într-un drum excelent, lat de 8 metri, cu șanțuri și terasamente.
Sunt convins că după finalizarea acestui proiect reușim „să facem lumină“ pe Valea Muntelui și să asigurăm acces turiștilor și celor interesați de a derula afaceri în zonă. În scurt timp voi anunța că drumul județean DJ 127A Bicazu-Ardelean – Tulgheș – Harghita este, așa cum îmi place mie să spun, „ca în palmă!“.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.