Dental Alliance
April 16, 2024

Ionel Arsene: Astăzi, am semnat dispoziția privind certificatul de urbanism pentru „Drumul expres Bacău – Piatra-Neamț“

0
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Go Padel Roman

Astăzi, am semnat dispoziția privind emiterea certificatului de urbanism necesar elaborării documentației pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții în scopul realizarii „Drumului expres Bacău – Piatra-Neamț“, o rută care va fi la profil de autostradă, pentru care se asigură finanțare din Planul Național de Redresare și Reziliență. De asemenea, am participat la ședința bilunară de management/ progres cu reprezentanții CNAIR, în cadrul căreia am discutat despre implementarea acestui obiectiv de importanță strategică națională și despre implementarea cu succes a etapelor de proiectare.
Certificatul de urbanism emis astăzi reprezintă un pas extrem de important pentru realizarea acestui proiect esențial în domeniul infrastructurii rutiere nemțene, pe care îmi doresc să îl concretizăm cât mai repede, având în vedere că este foarte important pentru județul nostru, căci va atrage dezvoltarea zonei și va facilita legătura cu Bacăul.
La sfârșitul anului trecut, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a avizat documentația tehnico-economică, propunând și varianta finală de traseu. A durat mult pregătirea actelor dar proiectul este unul complex și sunt foarte multe aspecte de care trebuie să ținem cont. Mă bucur însă că în ultima lună am făcut pași importanți în derularea acestei investiții, pentru care până în aprilie trebuie finalizată proiectarea.
Valoarea inițială a contractului de proiectare este de 8.923.930,03 lei fără TVA, fonduri nerambursabile. Durata de realizare a proiectului este de un an și jumătate din momentul emiterii ordinului de începere. Lungimea estimată a acestui drum este de 61 kilometri. În județul Neamț, drumul expres la profil de autostradă va trece prin municipiul Piatra-Neamț, orașul Roznov și comunele Costișa, Cândești, Rediu, Borlești, Zănești, Podoleni, Săvinești și Dumbrava Roșie.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.