Ionel Arsene: Au început studiile geotehnice pentru Drumul expres Piatra-Neamț – Bacău
Unul dintre proiectele pentru care m-am implicat cu toată forța ca să îl pregătim de implementare și care a mai depășit o etapă în acest sens este Drumul expres Piatra-Neamț – Bacău, pentru care zilele trecute s-a semnat contractul de prestări servicii geotehnice, între proiectantul Search Corporation și Alcro Trade din Piatra Neamț. Firma din Piatra-Neamț va efectua studiile geotehnice și evaluarea probelor în laboratorul propriu.
Sunt foarte mulțumit că s-a mai depășit o etapă din pregătirea pentru punerea în practică a acestui proiect la care țin foarte mult și care a fost preluat pe bază de protocol de la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, la Consiliul Județean Neamț, pentru implementare.
La sfârșitul lunii ianuarie, am semnat dispoziția privind emiterea certificatului de urbanism necesar elaborării documentației pentru autorizarea executării lucrărilor de construcții pentru acest drum. Ruta va fi la profil de autostradă și i se asigură finanțare din fonduri europene, valoarea inițială a contractului de proiectare fiind de 8.923.930,03 lei fără TVA.
Durata de realizare a lucrării este de un an și jumătate din momentul emiterii ordinului de începere. Lungimea estimată a acestui drum este de 61 kilometri. În județul Neamț, drumul expres la profil de autostradă va trece prin municipiul Piatra-Neamț, orașul Roznov și comunele Costișa, Cândești, Rediu, Borlești, Zănești, Podoleni, Săvinești și Dumbrava Roșie.
Fiecare an aduce pentru Neamț îmbunătățirea semnificativă a calității infrastructurii rutiere, legătura cu alte zone ale țării și totodată dezvoltarea economiei județului. Fac tot ce îmi stă în putere să realizăm cât mai multe investiții în acest domeniu și nivelul de trai în județul nostru să fie în continuă creștere!I