Ionel Arsene : Contractul pentru realizarea studiului de fezabilitate pentru drumul expres Piatra Neamt – Bacău a fost semnat astăzi
După lungi așteptări, am o veste foarte bună pentru nemțeni: contractul pentru realizarea studiului de fezabilitate pentru drumul expres Piatra Neamt – Bacău a fost semnat astăzi.
Trei luni le-au trebuit liberalilor doar ca să semneze contractul pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate în scopul realizării drumului expres la profil de autostradă Piatra-Neamț – Bacău!
Deși raportul de atribuire a fost semnat de către CNAIR în perioada când Ministerul Transporturilor era condus de către Răzvan Cuc, incompetența guvernării peneliste a făcut ca acest proiect deosebit de important pentru nemțeni să fie mult întârziat.
Toată documentația și organizarea procedurii de licitație au fost derulate în 2019.
Acest drum, promis de toți politicienii de după Revoluție, se va materializa ca urmare a demersurilor pe care le-am întreprins în timpul guvernării PSD cu ajutorul ministrului transporturilor Răzvan Cuc.
Conform proiectului, el va avea o lungime de 61 de km, iar durata de realizare este de 18 luni. Finanțarea este asigurată din fonduri europene nerambursabile.
Prin acest drum expres la profil de autostradă, județul Neamț va fi conectat la artera principală care leagă Moldova de Muntenia.