IPJ Neamț – Activități de informare în trafic privind noile modificări legislative
La data de 17 iulie a.c., polițiști rutieri de la Serviciul Rutier Neamț și Biroul Rutier Piatra-Neamț, au desfășurat o acțiune informativ-preventivă, în cadrul căreia au adus la cunoștința conducătorilor auto opriți în trafic, în municipiul Piatra-Neamț, noile modificări legislative.
În acest an, în județul Neamț au fost înregistrate 290 de accidente cu victime, soldate cu 20 de persoane decedate și 60 rănite grav.
De la începutul anului, polițiștii din Neamț au scos din trafic 573 de conducători auto care au fost descoperiți în flagrant, săvârșind infracțiuni la regimul rutier, cu 144 mai mulți decât în aceeași perioadă a anului trecut. 127 dintre aceștia au fost depistați conducând sub influența alcoolului și 39 sub influența substanțelor psiho-active.
Din totalul de 24.848 de sancțiuni contravenționale aplicate, 378 se referă la conducerea vehiculelor sub influența băuturilor alcoolice, cu 44 de sancțiuni contravenționale mai multe față de anul precedent.
De la începutul acestui an, polițiștii au reținut peste 3.000 de permise de conducere, majoritatea pentru nerespectarea regimului legal de viteză.
Politiștii rutieri desfășoară permanent acțiuni de prevenire și combatere a cauzelor generatoare de accidente rutiere, astfel încât cetățenii să circule în siguranță pe drumurile publice, în primul semestru fiind desfășurate 158 astfel de acțiuni.
*
Totodată, în contextul noilor modificări legislative polițiștii aduc în atenția conducătorilor auto clarificări privind procedura restituirii permisului de conducere:
– în cazul retragerii permisului de conducere, ca urmare a refuzului sau a imposibilității persoanei de a se supune testării în vederea stabilirii consumului de substanțe psihoactive ori a concentrației de alcool în aerul expirat, documentul se restituie titularului în baza buletinului de analiză toxicologică prin care s-a stabilit absența în organism a substanțelor psihoactive sau a alcoolului în sânge, ori la împlinirea termenului de 72 de ore de la momentul finalizării procedurilor de recoltare a mostrelor biologice, dacă nu a fost comunicat un astfel de buletin;
– permisul de conducere reținut ca urmare a săvârșirii de către titular a infracțiunii prevăzute la art. 336, alin. 2, din Codul penal, conducerea sub influența unor substanțe psihoactive, în urma testării conducătorului auto cu un mijloc tehnic certificat care a indicat prezența în organism a unor substanțe psihoactive, se restituie titularului în baza buletinului de analiză toxicologică prin care s-a stabilit absența în organism a substanțelor psihoactive ori la împlinirea termenului de 72 de ore de la momentul finalizării procedurilor de recoltare a mostrelor biologice, dacă nu a fost comunicat un astfel de buletin;
– în cazul retragerii/reținerii permisului de conducere pentru situaţiile amintite, polițiștii rutieri vor întocmi procese-verbale în care vor consemna opțiunea conducătorului auto cu privire la modul în care i se vor comunica informațiile conținând rezultatul analizei probelor biologice (e-mail sau telefonic, cu indicarea acestora), precum și opțiunea privind restituirea permisului de conducere, respectiv de la serviciul rutier pe raza căruia a fost dispusă măsura, orice alt serviciu rutier indicat de conducătorul auto sau, după împlinirea termenului de 72 de ore, prin poștă, la o adresă de corespondenta indicată de acesta.
Termenul de 72 de ore curge de la ora finalizării procedurii de prelevare a probelor biologice.
Aceste măsuri au rolul de a contribui la creșterea gradului de siguranță rutieră pe drumurile publice și la necesitatea asigurării unui echilibru just între scopul legislației rutiere de a proteja viața, integritatea și sănătatea persoanelor care participă la traficul rutier și celeritatea clarificării situațiilor conducătorilor auto cu privire la care există suspiciuni privind consumul de substanțe psihoactive, generate de rezultatul testării cu un mijloc tehnic certificat care a indicat prezența în organism a unor substanțe psihoactive ori, după caz, de refuzul de a se supune testării.