IPS Părinte Ioachim a sfințit un nou lăcaș de cult în comuna Dulceşti

  În dimineața zilei de 4 iulie a.c. cu binecuvântarea IPS Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a fost oficiată sub protia P.Cuv. Pr. Arhim. Pimen Costea, vicar eparhial, Sfânta Liturghie pe o scenă special amenajată în curtea Complexului Condor Resort situat în comuna Dulceşti, la ieşirea din localitate spre comuna Ruginoasa, în dreptul şoselei ce leagă două localităţi importante: Romanul şi Piatra Neamţ, la km. 17.

După slujbă a avut loc sfințirea lăcaşului de cult cu hramurile „Sfântul Ierarh Alexandru, patriarhul Constantinopolului” şi „Sfântul Gheorghe Pelerinul”, aflat în curtea complexului.

Alături de Părintele Arhiepiscop Ioachim la slujba de sfințire a bisericii au fost prezenţi PC Pr. Arhim. Pimen Costea, vicar eparhial, consilieri și inspectori eparhiali, PC Pr. Dragoș Alexandru Munteanu, protopop al Protopopiatului Roman, preoţi din parohiile învecinate, oficialități județene și locale.

 

În cuvântul său, părintele Arhiepiscop Ioachim a explicat semnificația și importanța unei biserici ca fiind o poartă a Cerului și un loc de întâlnire cu Dumnezeu, mulțumind tuturor pentru prezență și împreună participare la acest eveniment spiritual deosebit.

Preacuvioase părinte Vicar eparhial, preacucernice părinte protopop, preacucernici părinți consilieri și inspectori eparhiali, domnule primar, domnule Rotaru Romică, ctitor al acestei sfinte biserici, iubiți credincioși și credincioase, dragii mei prieteni, frați întru Hristos și slujitori ai Domnului. Această frumoasă biserică așezată la margine de drum va fi numită Biserica pelerinilor și a călătorilor care trec prin zona aceasta. După cum v-ați dat seama din documentul întocmit de la Centrul Eparhial pentru sfințire, această biserică este afierosită Sfântului Alexandru și a Sfântului Gheorghe Pelerinul, a cărui relicve se găsesc la mănăstirea Văratec, nu departe de noi, în județul Neamț. Doresc să vă mulțumesc din suflet pentru frumoasa primire pe care ne-ați făcut-o aici, la dumneavoastră, în această oază de spiritualitate ortodoxă. Ne-ați primit frumos cu florile recunoștinței și pâinea dragostei, pe care le-ați oferit-o cu toată sinceritatea și ospitalitatea.Începând din acest moment, declarăm această biserică în mod simbolic o poartă a Cerului și un loc de întâlnire cu Dumnezeu. Pentru poporul român, biserica a fost tot timpul în centrul atenției întrucât poporul român s-a născut la umbra bisericii și a fost botezat  în numele Preasfintei Treimi în interiorul ei. Fiind în biserică, poporul român a învățat civilizația și cultura înaintea altor popoare, de aceea este foarte important  ca biserica să fie considerată pentru faptul  fiecare persoană. Vă mulțumim foarte mult pentru faptul că ne-ați dat prilejul să fim prezenți la acest eveniment unic, de sfințire a acestui minunat lăcaș de închinare. 

Biserica de lemn a fost ridicată de familia domnului Romică Rotaru, care a dorit să aducă mulţumire lui Dumnezeu pentru binefacerile primite, și care să rămână peste timp amprentă a credinţei şi râvnei pentru cele sfinte şi argument al păstrării şi perpetuării valorilor spirituale ale neamului.

 Pentru împlinirea proiectului a fost desemnat ca și coordonator principal părintele Dragoş Alexandru Munteanu, care alături de ctitori a oferit întregul suport logistic şi documentaţia necesară pentru ca lăcaşul sfânt să fie finalizat şi inclus în patrimoniul Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului.  

       La final, domnul Romică Rotaru a primit din partea Ierarhului distincția Crucea Moldavă pentru mireni. Pictura a fost realizată de domnișoara Alina Georgiana Teodorescu, care a primit din partea Ierarhului o distincție de vrednicie. Tot acum, părintele Irimia Vasilică de la parohia Bozienii de Sus, cel care s-a îngrijit, alături de preotul protopop, de edificarea acestei biserici a primit distincție de vrednicie.

      Acest dar de zidire se va înscrie în şirul numeroaselor biserici, mănăstiri, sihăstrii şi chilii ce împodobesc munţii şi colinele Neamţului şi oferă spaţiu de rugăciune fiilor locului şi pelerinilor ce-şi îndreaptă paşii spre aceste oaze duhovniceşti.

Slujba a fost oficiată în prezența credincioșilor cu respectarea îndrumărilor bisericești și a regulilor impuse de autorităţi, ca urmare a măsurilor de prevenție şi limitare a răspândirii noului coronavirus.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.