Dental Alliance
April 19, 2024

Jumătate din județul Neamț sub cod galben și portocaliu de instabilitate și ploi

0
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Go Padel Roman

ANM a emis avertizări cod galben și portocaliu de instabilitate și ploi valabile în cea mai mare parte a țării până luni dimineață

Avertizarea cod galben privește instabilitate atmosferică temporar accentuată, în intervalul 28 mai, ora 12 – 30 mai, ora 10, în sud, sud-est și centru (județele Maramureș, Bistrița, zona de munte a județelor Suceava și Neamț)

În intervalul menționat vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în regiunile sudice, sudestice și centrale, iar duminică (29 mai) local și în cele nordice. Instabilitatea atmosferică se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii (viteze de 55 – 75 km/h și izolat peste 80 km/h) și pe arii restrânse grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 20 – 30 l/mp şi izolat 40 l/mp.

harta vreme 28 mai 2022

Codul portocaliu este valabil în intervalul 28 mai, ora 12 – 30 mai, ora 10 și privește instabilitate atmosferică accentuată și ploi abundente, în Oltenia, vestul și nord-vestul Munteniei și local în Carpații Meridionali. Instabilitatea atmosferică va fi
accentuată, iar în intervale scurte de timp, dar mai ales prin acumulare, se vor înregistra cantități de apă de 50 – 90 l/mp. Vor fi perioade în care se vor semnala și vijelii (viteze de 75 – 90 km/h), grindină și frecvente descărcări electrice.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.