LA REVEDERE YLB! RADARELE, DOAR ÎN MAȘINI INSCRIPȚIONATE!
Comisia juridică a Senatului a dat, astăzi, raport favorabil pentru propunerea legisaltivă a 16 deputaţi şi senatori PNL, potrivit căreia radarele rutiere să fie instalate exclusiv pe autovehicule care prezintă înscrisurile şi însemnele distinctive ale Poliţiei.
“Pentru că, atât prin cadrul normativ (Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice), cât şi prin atitudinea şi comportamentul lucrătorilor poliţiei rutiere nu se acordă niciun fel de atenţie prevenţiei apariţiei evenimentelor rutiere nedorite şi din dorinţa de a acorda lucrătorului de poliţie demnitatea şi respectulş cuvenit ca reprezentant al legii, propunem următoarele modificări ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice – constatarea contravenţiilor şi aplicare sancţiunilor să se facă direct de către poliţistul rutier, respectiv poliţistul de frontieră, care sunt obligaţi să poarte uniforme cu înscrisuri şi însemne distinctive”, se arată în expunerea de motive a iniţiatorilor, notează news.ro.
Potrivit aceluiaşi proiect de interzicere a vânătorii de amenzi a poliţiştilor rutieri, “dispozitivele fixe sau mobile destinate măsuării vitezei se vor instala exclusiv pe autovehicule care prezintă înscrisuri şi însemnele distinctive ale poliţiei rutiere. Mai mult, dispozitivele mobile (tip pistol) destinate măsurării vitezei se vor utiliza la o distanţă maximă de 10 metri de autovehiculele care prezintă înscrisurile şi însemnele distinctive ale poliţiei rutiere”.