Dental Alliance
April 19, 2024

LANSARE DE CARTE LA NIVEL ACADEMIC

Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Go Padel Roman

Înconjurat de foarte mulți prieteni, nu doar din politică, ci și de profesie, profesorul universitar Ioan Chelaru, a lansat la Roman două din ultimele sale cărți intitulate ”Ar fi fost prea frumos….Revizuirea Constituției”, care sunt o mărturie a celor 3,000 de ore de muncă pentru revizuirea Constituției, din păcate, moment ratat din punct de vedere politic, din cauza ruperii USL. Cea de a doua carte prezintă eforturile pe care le-a făcut Ioan Chelaru, în Senatul României, pe care l-a și condus în calitate de vicepreședinte, încercînd să-și îndeplinească menirea, aceea de a face legi bune. Prezentarea celor două cărți ale ex-vicepreședintelui Senatului, Ioan Chelaru, a fost făcută de profesorul universitar, Adrian Năstase,fost premier al României, de profesorul universitar Ștefan Deaconu, președinte al Camerei de Arbitraj a României și de fostul său coleg de Senat, Georgică Severin. Ambele cărți au apărut la Editura Universul Juridic București, în februarie 2017.

Și profesorul universitar Adrean Deaconu, președinte al Curții de Arbitraj a României a vorbit despre valoarea muncii omului politic Ioan Chelaru, pe parcursul a trei mandate de senator, cele două cărți având și un puternic caracter memorialistic.

Despre eforturile colegului său de Senat de a conduce lucrările acestui for legislativ și despre munca la revizuire a Constituției, a vorbit și profesorul Georgică Severin, prieten cu autorul.

Ioan Chelaru a făcut în, fața invitaților săi, o mărturisire referitoare la motivele pentru care a vrut să intre în politică, vorbind despre momentul lansării celor două noi cărți ale sale, care reprezintă unul de bilanț al eforturilor sale de a da acestei țări legi bune.

Gâtuit de emoție, autorul celor două cărți a anunțat că acestea sunt dedicate memoriei tatălui său, croitorul din Pildești, care i-a netezit drumul către carte și, de la moartea căruia s-au scurs 40 de ani. Surpriza manifestării, a fost recitalul de canțonete susținut de tenorul Vlad Miriță, care a spart canoanele unei manifestări strict academice. Cea de a 10 și a 11-a carte a senatorului Ioan Chelaru reprezintă repere ale prezentării spectrului politic românesc din punct de vederere a ceea ce trebuie să facă un politician, adică legi bune. Cărțile cuprind și cele 115 inițiative legislative, multe legate de problemele din zona Roman, dar și declarațiile politice, interpelările pe care Ioan Chelaru le-a făcut în timpul celor trei mandate de senator si implicarea sa în organizarea Parlamentului.