Dental Alliance
April 24, 2024

Laurențiu Leoreanu: Alături de colegii din Partidul Național Liberal, vom implementa un program de lansare economică, bazat pe investiții și construcție și pe viitor, nu doar pe ”azi”

0
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Go Padel Roman

Alături de colegii din Partidul Național Liberal, vom implementa un program de lansare economică, bazat pe investiții și construcție și pe viitor, nu doar pe ”azi”. Evoluăm prin muncă și competiție.

Am constatat cu toții eșecul dramatic al economiei bazate strict pe consum, promovată de fosta guvernare PSD, orientată doar pe azi, de parcă nu ar exista un mâine, fără viziune și fără sustenabilitate, cu o inflație care s-a apropiat de 5%, având cele mai mari creșteri de prețuri din UE. Acest lucru trebuie corectat cât mai rapid, dacă ne dorim ca România să nu implodeze, economic și social.

Noul model de dezvoltare propus de PNL este axat pe investiții în infrastructură, digitalizare, inovare, competitivitate, export de produse cu valoare ridicată și creșterea masivă a locurilor de muncă.

Această criză medicală mondială, cu influențe puternice în zona socială și economică, deși a surprins România cu visteria și depozitele golite de PSD, a fost manageriată competitiv de guvernarea liberală, ceea ce a dovedit că atunci când ai competența și dorința de a construi – există soluții. Partidul Național Liberal are soluții!

Am susținut economia națională pentru a nu se prăbuși în criză! Am alocat peste 4 miliarde de lei, pentru peste 1,3 milioane de români aflați în șomaj tehnic (acoperind 75% din salariul mediu brut al angajaților care nu și-au putut desfășura activitatea). Mai mult, acești oameni revin la muncă, iar Guvernul PNL asigură, de la 1 iunie, 41,5% din salariul mediu brut celor care au fost în șomaj tehnic și revin la muncă (vor fi plătite trei luni pentru cei care au fost în șomaj tehnic minimum 15 zile lucrătoare). De asemenea, tot de la 1 iunie, Guvernul plătește o jumătate din salariu în cuantum de maximum 2500 de lei, pentru câteva categorii de persoane aflate în căutare de joburi: tinerii până în 29 de ani, persoanele de peste 50 de ani și cei întorși din străinătate. Impactul bugetar al acestor două măsuri, pentru trei luni, va fi de 3,735 miliarde de lei și vor fi aproximativ 1 milion de beneficiari.

Tot în sprijinul direct al economiei, prin programul IMM Invest inițiat de Guvernul PNL, în doar două luni, peste 10 000 de firme au accesat finanțări de aproape 10 miliarde de lei, cu dobândă zero și credit garantat până la 90% . În această situație, la următoare rectificare bugetară Guvernul este dispus dă suplimenteze plafonul de garantare pentru acest program, de la 15 miliarde de lei la 20 de miliarde, astfel, IMM INVEST devine cel mai mare program de susținere a IMM-urilor după 1989. Prin comparație, programul Start-Up Nation al fostului guvern, pe lângă faptul că și-a consumat falimentul propriu-zis, a alocat, în doi ani, de 10 ori mai puțini bani decât guvernul PNL.

Guvernarea liberală a scăzut inflația, având în luna mai cel mai scăzut nivel din septembrie 2017 încoace, deși ne suprapunem peste o perioadă de criză. De ce? Pentru că Partidul Național Liberal are soluții și oferă încredere investitorilor. Am avut în primul trimestru din 2020 – a doua cea mai mare creștere economică din UE, după Irlanda, iar asta spune multe despre direcția liberală.

Investițiile sunt motorul unui stat, care în esență are obligația de a construi, dar în perioada guvernării PSD acestea au fost blocate, tergiversate, tăiate și practic rămase doar promisiuni aruncate în ochii electoratului. Guvernul PNL – pe de altă parte – a alocat cea mai mare sumă din ultimul deceniu pentru investiții – 13,1 miliarde de lei. Totodată, la prima rectificare bugetară din acest an, Guvernul PNL a alocat suplimentar un miliard de lei pentru investițiile locale. Mai mult, Ministerul Transporturilor va avea o sumă record alocată investițiilor la următoarea rectificare bugetară. PNL începe șantierele în autostrăzi, drumuri expres, spitale regionale. Investițiile de azi ale PNL vor asigura plata pensiilor în anii viitori.

Investim, avem soluții, construim, pentru că asta este esența Partidului Național Liberal. Privim mereu în viitor, nu doar în prezent, construim pentru viitor, pentru că poți evolua doar privind în față, nu în jos!

Laurențiu Leoreanu

Deputat, PNL

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.