Legea privind transportul gratuit pentru elevi a fost promulgată de președintele Iohannis. Care sunt noile prevederi
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, actul normativ pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, care prevede gratuitate la serviciile publice de transport pentru elevii din învăţământul preuniversitar.
„Elevii din învăţământul preuniversitar acreditat/autorizat beneficiază de gratuitate la servicii publice de transport local şi judeţean, rutier, naval, cu metroul, precum şi feroviar la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, pe tot parcursul anului calendaristic.
În vederea asigurării gratuităţii prevăzute la alin. (1), decontarea cheltuielilor se face de la bugetul de stat prin transfer către unităţile administrativ-teritoriale. Gratuitatea este asigurată de către autorităţile administraţiei publice locale, prin subvenţionarea operatorului de transport conform Legii serviciilor publice de transport persoane în unităţile administrativ-teritoriale 92/2007.
Elevii au dreptul la decontarea cheltuielilor cu transportul de interes public desfăşurat în alte condiţii decât sub forma unui serviciu public. Decontarea se va realiza de către unitatea de învăţământ”, prevede legea.
sursă: Agerpres