Dental Alliance
April 23, 2024

Leonard Achiriloaei: Am fost prezent în Republica Moldova – orașul Ștefan Vodă, în cadrul unei vizite lărgite de lucru la care au luat parte primari din România, Moldova și Ucraina

0
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Go Padel Roman

Am fost prezent în Republica Moldova – orașul Ștefan Vodă, în cadrul unei vizite lărgite de lucru la care au luat parte primari din România, Moldova și Ucraina, în vederea trasării unor direcții de inițiere a proiectelor comune transfrontaliere care să conducă la dezvoltarea localităților.
De celălalt mal al Prutului, i-am întâlnit în primul rând pe oamenii din Ștefan Vodă, oraș înfrățit cu municipiul nostru încă din 2013 și m-am bucurat să îl reîntâlnesc într-o atmosferă cordială pe domnul primar Vladislav Cociu. Au participat: doamna deputat Larisa Voloh – președinta Comisiei de Administrație Publică, domnul Ivan Kusse – primarul comunei Borodino Ucraina, doamna Alexandra Tătaru – viceprimarul municipiului Focșani și domnul Opriș Alexandru – primarul orașului Rupea, Brașov.
Republica Moldova a obținut statutul de stat candidat la aderarea la Uniunea Europeană în iunie 2022, ca urmare a deciziei Consiliului European de a aproba recomandarea Comisiei Europene în acest sens – fapt important care le oferă curajul și forța de a merge în direcția dezvoltării și asigurării unui trai mai bun pentru fiecare cetățean.
Întâlnirea a debutat în Piața Libertății, în fața statuii domnitorului Ștefan ce Mare și Sfânt, acolo unde alocuțiunile gazdelor și ale invitaților au reiterat dorința de a consolida relaţia bilaterală înrădăcinată în valorile noastre democratice comune. Pe agenda de lucru s-au aflat întâlniri cu reprezentanți ai unităților de învățământ, de cultură, precum și cu agenți economici consacrați pe plan local sau aflați în plină ascensiune. Am vizitat mai multe fabrici și am discutat cu managerii acestora despre posibilitățile de extindere și de cooperare cu România.
Am găsit un oraș în plină ascensiune, cu o administrație care asigură o agendă de dezvoltare și de reformare a sectoarelor cheie. Sunt vizibili pașii făcuți spre asigurarea ireversibilității parcursului european, un drum firesc pe care Republica Moldova trebuie să-l facă. L-am asigurat pe domnul primar Vladislav Cociu, pe toți cei prezenți, de sprijinul nostru – de faptul că suntem la câțiva kilometri distanță, la câteva ore pentru a ne vedea și oricând dispuși să răspundem prin acțiuni concrete, sprijinindu-ne unii pe alții într-o legătură fraternă pe care nimeni nu ne-o poate lua. Totodată, împreună trebuie să găsim forța și resursele pentru a sprijini oamenii din Ucraina, prin acțiuni umăr lângă umăr, să apărăm valorile democratice și să depășim provocările acestor vremuri.
Românii și moldovenii au spus de nenumărate ori că în ciuda faptului că malurile Prutului ne despart, inimile noastre bat la fel, iar acest lucru se simte și se trăiește!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.