Dental Alliance
December 5, 2022

Leonard Achiriloaei: Bani europeni prin Programul Național de Redresare şi Reziliență pentru municipiul Roman

Acoperisul1

Hotel & Restaurant Phoenix Roman

Guvernul României finanțează, prin programul Fondul Local din PNRR, cu un total de 2.446.013,33 lei, proiectul pe care l-am depus pentru „Creșterea siguranței și a gradului de confort al cetățenilor municipiului Roman prin asigurarea infrastructurii pentru transportul verde”. Este o investiție pe care o vom folosi pentru modernizarea şi consolidarea comunității locale şi este un start important pentru a asigura un trend ascendent al dezvoltării la nivelul localității noastre.
Îi mulțumesc pe această cale, domnului preşedinte PNL Neamț, George Lazăr, pentru toată susținerea în acest demers şi pentru eforturile permanente de a atrage cât mai multe fonduri pentru nemțeni.
Administrația liberală îşi ține cuvântul față de oameni şi investeşte în dezvoltarea județului Neamț. Faptul că Guvernul României, condus de premierul liberal Nicolae Ciucă pune în plan prioritar investițiile în localitățile țării, indiferent de culoarea politică a administrațiilor locale, este o dovadă de netăgăduit a implicării şi a bunei guvernări.
Dezvoltăm Romanul! Dezvoltăm Neamțul!

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.