Leonard Achiriloaei: Depunem toate eforturile pentru ca Romanul să fie un oraș curat, un oraș verde!
Astăzi, 16 iunie, a început montarea gazonului natural de tip rulou, în zona centrală, pe bulevardul Roman Mușat. Suntem conștienți de faptul că expansiunea urbană afectează disponibilitatea spațiilor verzi, însă trebuie să menținem în egală măsură un echilibru asupra mediului.
Sistematizarea zonei, începută la finalul anului trecut cu înlocuirea arborilor de tuia uscați și continuând apoi cu plantarea salcâmilor decorativi, realizarea sistemului de irigare și implicit montarea gazonului, creează – astăzi – o imagine plăcută, o zonă simetrică, modernă și verde, așa cum Romanul merită să aibă.
Am fost în teren pentru a verifica modul în care au loc aceste ultime intervenții și am vorbit cu echipele de lucru. Urmează remontarea coșurilor de gunoi pe aliniamentele stradale, după ce în prealabil acestea au fost strânse și recondiționate. Spațiul nou amenajat va fi îngrijit de către Serviciul administrare sere și spații verzi din cadrul Direcției de Servicii Edilitare, cei care gestionează și înfrumusețează fiecare oază de verdeață din municipiul nostru.