Lipsa de fundament a moțiunii PNL și afirmațiile nedovedite pe care le conține aceasta
Moţiunea de cenzură “Demiterea Guvernului Dragnea-Dăncilă, o urgenţă naţională!”, iniţiată de PNL, este lipsită de orice fundament, sunt doar afirmații nedovedite. Nu voi vota o asltfel de moțiune.
Partidul Social Democrat va rezista tuturor presiunilor, îşi va duce la capăt mandatul încredinţat de români şi va pune în aplicare Programul de Guvernare.
Semnatarii moţiunii de cenzură cer demiterea premierului Viorica Dăncilă, susţinând că “nu are curajul şi puterea de a se opune deciziilor arbitrare ale şefului de partid”. Dumnealor nu vin însă și cu argumentare care să demonstreze cele susținute.
Doamna Viorica Dăncilă trebuie să rămână în funcţia de prim-ministru cel puţin până în anul 2020. Rezultatele guvernării sunt cele care întăresc acest lucru. Și amintesc doar câteva. În plan economic s-au realizat lucruri benefice pentru români: implementarea noului sistem electronic de achiziții publice, numeroase investiții PNDL: CONDUCTE APĂ ȘI CANAL, LOCUINȚE, DRUMURI JUDEȚENE ȘI COMUNALE, CONSTRUCȚIE DE CREȘE ȘI GRĂDINIȚE, MODERNIZARE UNITĂȚI ÎNVĂȚĂMÂNT, CĂMINE CULTURALE ȘI BAZINE DE ÎNOT, apoi, Programul de irigații, Programul anti-grindină, Înființarea Consiliului de Programare Economică, Combaterea evaziunii: înființarea filtrului II în vamă.
În ceea ce privește rezultatele economice din primul trimestru. INS ne-a anunțat că în martie 2018 a avut loc cea mai mare creștere a puterii de cumpărare a salariilor din România, atât față de luna februarie, cât și după anul 1990. Astfel, INS a anunțat oficial că venitul mediu din România a crescut cu 8,7% în martie 2018, față de februarie 2018. În aceeași perioadă, inflația a fost de 0,3%, rezultând astfel o creștere a puterii de cumpărare de 8,4%. Datele oficiale au confirmat, de asemenea, că luna februarie 2018 a fost una cu cel mai redus șomaj din România și anume 3,94%.
În luna martie 2018, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mare decât în luna precedentă ca urmare a acordării de prime ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, plăţii sumelor din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv tichete de masă şi tichete cadou). De asemenea, câştigurile salariale medii nete din luna martie au fost mai mari comparativ cu luna precedentă ca urmare a realizărilor de producţii ori încasărilor mai mari. Acestea influenţează creşterile sau scăderile în funcţie de perioada în care sunt acordate, conducând, în cele din urmă, la estomparea fluctuaţiilor câştigului salarial lunar la nivelul întregului an”, mai arată INS.
Ne întrebăm așadar cu toții: de ce să îți dorești să înlături de la guvernare un premier care are asemenea rezultate pozitive? Doar pentru a duce o luptă politică? Binele țării nu trebuie să primeze? Ba sigur că da!
Concluziile le vor trage tot românii, cei care, prin vot, au ales o guvernare PSD-ALDE, ce are de dus la îndeplinire un program de guvernare și asta va face, PSD și-a asumat obiective clare pe care dorește să le realizeze conform deciziilor adoptate responsabil. Vom realiza programul de guvernare și vom duce până la capăt reforma justiției, cu transpunerea în legislație a deciziilor CCR, CEDO și Directivele Europene.
Parlamentul României vrea să consolideze independența justiției și să elimine influența politică asupra acesteia, acesta este mesajul pe care ar trebui să îl înţeleagă toată lumea.
România are nevoie de stabilitate şi de lideri care să pună interesul naţional înaintea interesului particular.
Senator PSD,
Dan Manoliu