Dental Alliance
April 27, 2024

Lista celor care primesc măşti gratuite de la stat. Peste două milioane de români vor beneficia de ajutor

0
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Go Padel Roman

Peste două milioane de români vor beneficia de măști de protecție gratuite, din partea statului, între beneficiarii acestui ajutor numărându-se pensionarii, asistații social și persoanele cu handicap.

  • Aproximativ 2 300 000 de persoane vor beneficia de acest ajutor de la stat.
  • Fiecare persoană eligibilă va primi 50 măști de protecție, în următoarele 2 luni.

Peste două milioane de români vor beneficia de măști de protecție gratuite, din partea statului, între beneficiarii acestui ajutor numărându-se pensionarii, asistații social și persoanele cu handicap.

 

In următoarele 2 luni, fiecare persoană eligibilă, va primi un număr de 50 măști de protecție, se arată într-un comunicat oficial al Guvernului.

Vor beneficia de acest sprijin, aproximativ 2 300 000 de persoane, după cum urmează:

a) persoanele din familiile beneficiare ale ajutorului social acordat în baza Legii nr.416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;

 

b) persoanele din familiile beneficiare de alocație pentru susținerea familiei acordată în baza Legii nr.277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

c) pensionarii sistemului public de pensii ale căror drepturi sunt de până la 704 lei, inclusiv, reprezentând nivelul indemnizației sociale pentru pensionari prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr.6/2009 privind instituirea pensiei sociale minime garantate, cu modificările și completările ulterioare;

nr.448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

 

Achiziția măștilor de protecție va fi realizată de către Ministerul Sănătății prin procedura de negociere fără publicare prealabilă in conditiile prevăzute de legislația în vigoare și în baza necesarului realizat de către autoritățile publice locale.

Măștile de protecție vor fi distribuite beneficiarilor de catre autoritătile publice locale cu ajutorul asistenților medicali comunitari si ai mediatorilor sanitari, în termen de maxim 3 zile de la primirea acestora din partea direcțiilor de sănătate publică județene și a municipiului București.

Bugetul Ministerului Sănătății pentru anul 2020 va fi suplimentat cu suma de 230 milioane lei pentru achiziția de măști de protecție care vor fi puse la dispoziția autorităților publice locale pentru toate persoanele și familiile defavorizate de pe raza unităților administrativ teritoritale.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.