PSD Roman

September 22, 2020

Liturghie Arhierească la Roman în Duminica Sfinților Părinți după trup ai Domnului

Duminica Sfinților Părinți după trup ai Domnului a fost prăznuită la catedrala Arhiepiscopală din Roman prin oficierea Sfintei Liturghii Arhierești. La finalul slujbei a avut loc și un concert de colinde.  

În ziua de 22 decembrie 2019 în Catedrala Arhiepiscopală din Roman, IPS Părinte Ioachim, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, a săvârșit Sfânta Liturghie alături de un sobor de preoți și diaconi slujitori și în prezența a numeroși creștini.

În cuvântul său, Părintele Arhiepiscop Ioachim a explicat importanța genealogiei pentru poporul lui Israel.

 Mai întâi, trebuie să spunem că evreii acordau o mare importanță păstrării genealogiilor lor. Descendența implica drepturi reale, permitea revendicarea moștenirilor, iar  leviților le dădea dreptul de a-și exercita funcțiile sacre. În istoria evreilor, aflăm că, la întoarcerea din robia babiloniană, mai multe persoane au fost excluse din clasa sacerdotală sau private de dreptul de a beneficia de libertățile cetățenești, pentru că nu au putut să își susțină originea cu documente care să arate cărui neam aparțin. 

Ierarhul a vorbit și despre plinirea vremii și despre venirea pe pământ al Răscumpărătorului neamului omenesc promis de Dumnezeu protopărinților Adam și Eva.

 Genealogia se încheie cu nașterea lui Hristos. Mântuitorul reprezintă pragul dintre cele două testamente. Dacă până la El toți strămoșii au vorbit despre El, la plinirea vremii, Hristos vine să vorbească despre El însuși în lume. Pentru Hristos, Logosul, Dumnezeu întrupat, toate își găsesc finalitatea în El, căci în El își găsesc sensul și împlinirea. Nașterea lui Iisus este calea prin care Dumnezeu ne descoperă pe Fiul Său. Crăciunul este o noutate absolută pentru lume, nu doar pentru că întruparea anunță eliberarea noastră din robia păcatelor, ci și pentru că Hristos, omul perfect, este omul nou de care suntem de acum înainte chemați să ascultăm. De astăzi înainte devenim chip al celui care este imaginea lui Dumnezeu cel nevăzut, care ne cheamă să devenim participanți la viața divină și să intrăm în comuniunea Sfintei Treimi pentru viața de veci. 

Chiriarhul a oferit și câteva sfaturi de suflet pentru ca fiecare creștin să trăiască cu adevărat sensul real și sfânt al sărbătorilor de iarnă.

 În câteva zile este Crăciunul. Toată lumea face ultimele pregătiri. În magazine va fi mare afluență, dar nu și în biserică. Avem nevoie de luminițe, cadouri, scrisori către Moș Crăciun, prăjituri pentru Revelion. Toate acestea vin de la sine și nu există petrecere reușită fără pregătire, dar cred că în această febră a pregătirilor nu trebuie pierdut adevăratul sens al sărbătorii, despre care am vorbit mai înainte. Căci  Crăciunul este mare, este solemn, este important, chiar și dacă este trăit simplu, poetic și emoționant. 

La finalul slujbei religioase, Corul „Diaconia” dar și Corala „Paraschevi” din Roman au încântat publicul prezent prin profesionalismul, pregătirea și interpretarea colindelor de care au dat dovadă în transmiterea actului Nașterii Pruncului Dumnezeiesc. 

PNL Roman

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.