Dental Alliance
April 20, 2024

Liviu Negelschi este directorul intermiar al Spitalului Judetean de Urgenta Neamt

Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Go Padel Roman

Președintele Consiliului Județean Neamț, Ionel Arsene, a semnat o dispoziție prin care l-a numit în funcția de director interimar al Spitalului Județean de Urgență pe domnul Liviu Negelschi. Acesta își va începe activitatea de la data de 10 august, mandatul său fiind pe o perioadă limitată, respectiv șase luni de zile.
Am decis să numesc în funcția de director interimar al Spitalul Județean de Urgență pe domnul Liviu Negelschi, o persoană din afara sistemului medical. Mandatul său va începe pe data de 10 august și va avea o durată de șase luni. Decizia are la bază problemele cu care se confruntă spitalul și care sunt foarte grave, de la datoriile înregistrate, la servicii care de multe ori sunt puse la îndoială de către pacienți. Pentru remedierea situației este nevoie de un manager care să vină cu soluții aplicate. Era necesara asumarea unei decizii ferme în privința conducerii Spitalului Județean, deoarece situația actuală trebuie să ia sfârșit, iar nemțenii să beneficieze de cele mai bune servicii medicale.
În urma deciziei de numire a directorului interimar i-am trasat acestuia o serie de obiective clare pe care trebuie să le atingă prin contractul de management pentru o perioadă limitată de timp. Printre obiectivele trasate se regăsesc creșterea ratei de utilizare a paturilor pe spital, diminuarea plăților restante de peste 30 de zile înregistrate de spital și creșterea procentului cheltuielilor cu medicamentele din totalul cheltuielilor spitalului. Urmează ca în perioada următoare să fie organizat concursul pentru ocuparea funcției.
Problemele cu care Spitalul Județean se confruntă trebuie să înceteze, iar neîncrederea stârnită în rândul populației față de medici, de actul medical și față de deciziile care se iau din punct de vedere al administrării spitalului trebuie să ia sfârșit! Obiectivul meu este acela de a pune la dispoziția nemțenilor un spital în care să se trateze cu încredere, iar medicilor care muncesc aici să le asigurăm condiții le lucru decente pe măsura pregătirii lor”, a afirmat președintele Consiliului Județean Neamț.
Contractul de management al noului director al SJU Neamț cuprinde pentru prima dată obiective specifice minimale. Noul manager își asumă prin contract creșterea ratei de utilizare a paturilor pe spital, diminuarea plăților restante de peste 30 de zile înregistrate de spital și creșterea procentului cheltuielilor cu medicamentele din totalul cheltuielilor spitalului.