Lovire sau alte violențe, distrugere, violare de domiciliu, tulburarea ordinii și liniștii publice și încăierare. Toate, intr-un singur foc!
Polițiștii au identificat și reținut șase persoane, cu vârste cuprinse între 18 și 36 de ani, sub aspectul comiterii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, distrugere, violare de domiciliu, tulburarea ordinii și liniștii publice și încăierare.
La data de 28 iulie a.c., polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Gârcina au fost sesizați despre faptul că în apropierea unui local public din Bodești, a izbucnit un conflict între mai multe persoane.
Imediat, la fața locului s-au deplasat polițiștii, care au detensionat conflictul izbucnit și implicit, au identificat șase persoane, pe care le-au condus la sediul poliției, în vederea continuării cercetărilor.
Din investigațiile efectuate s-a stabilit faptul că, pe fondul unor neînțelegeri survenite, șase persoane cu vârste cuprinse între 18 și 36 de ani, toți din Bodești, s-ar fi agresat fizic reciproc. Ulterior, doi dintre aceștia, s-ar fi refugiat în curtea unei locuințe, unde au pătruns alți doi bărbați, care ar fi distrus cu pietre geamurile și ușile imobilului. Totodată, aceștia ar fi lovit o femeie de 30 de ani, din Bodești.
În urma documentării activității infracționale, cei șase au fost reținuți de polițiști pentru 24 de ore, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Neamț.
La data de 29 iulie a.c., față de aceștia, procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamț a dispus măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.