Lucian Micu : E necesară reluarea finanțării pentru finalizarea pistei de alergare de pe Stadionul Constantinescu Nehoi
În aceste zile, mă aflu la București, unde am avut mai multe vizite de lucru la ministerele de unde așteptăm rezolvarea unor probleme ce, din păcate, au fost scoase de pe lista de priorități, dar firesc este ca deciziile guvernamentale să se ia funcție de nevoile fiecărei comunități în parte. La Ministerul Fondurilor Europene am discutat despre exercițiul financiar viitor, dar am primit, din nou, asigurările că ultimele opt proiecte europene depuse de noi vor intra în evaluare și se va trece la semnarea contractelor de finanțare. La Ministerul Educației, am discutat despre nevoia reluării finanțării proiectului de finalizare a pistei de alergare de pe Stadionul Constantinescu Nehoi, care se află în subordinea acestei instituții, și e păcat să nu se finalizeze modernizarea începută acum câțiva ani. De la Ministerul Tineretului și Sportului așteptăm deblocarea unor chestiuni administrative ce privesc buna desfășurare a activității Clubului Atletic. O discuție foarte importantă am purtat și la Ministerul Transporturilor, unde avem două proiecte majore. Unul vizează reabilitarea, în perioada următoare, a carosabilului de pe E85 din interiorul orașului. Cel de-al doilea privește realizarea pasaralei peste trecerea de cale ferată de la ieșirea dinspre Iași, de aici am primit confirmarea faptului că, în acest an, se vor realiza studiul de fezabilitate și proiectul tehnic, iar de anul viitor va începe execuția pasarelei, care va oferi confort și siguranță în trafic. Mă bucur că există deschidere din partea celor care conduc aceste ministere și nu am cum să nu apreciez efortul comun al deputaților Laurențiu Leoreanu și Mugur Cozmanciuc, alături de care am făcut și voi continua să fac echipă pentru ca și problemele Romanului să fie rezolvate cu prioritate.