Lucian Micu: Pe șantiere se lucrează bine și, așa cum i-am obișnuit pe constructori, împreună cu specialiștii din Primărie le facem vizite, să ne asigurăm că își fac treaba nu doar bine, dar și într-un ritm susținut
Ultimele două zile nu au fost optime pentru desfășurarea lucrărilor, dar este bună și ploaia, mai ales pentru arborii pe care i-am plantat în această primăvară. Pe șantiere se lucrează bine și, așa cum i-am obișnuit pe constructori, împreună cu specialiștii din Primărie le facem vizite, să ne asigurăm că își fac treaba nu doar bine, dar și într-un ritm susținut.
Lucrarea la lotul doi de trotuare cu pavele – cel din zona fostei Florilor, Roman Vodă și străzile perpendiculare pe Eternității – s-a încheiat. Avansează bine și modernizarea trotuarelor de pe Bogdan Dragoș, ne apropiem pe ambele părți de zona Abator.
În cartierele Bălcescu (străzile Mărului și Cărămidăriei) și Petru Rareș se lucrează la realizarea trotuarelor pe străzile pe care le-am asfaltat. Pe străzile Zimbrului, Vișinilor, Ciocârliei, Cocorului, Narciselor, Tinosului și Prundului se pregătește lucrarea de asfaltare. În lipoveni, mai rămâne de terminat canalizarea pe ultimul tronson din strada Nicolae Bălcescu (între I.L. Caragiale și Petru Rareș), după care vom trece la asfaltare și realizarea de trotuare cu pavele.
Am început, cu forțe proprii, lărgirea carosabilului pe strada Anton Pann, acolo unde pe o bună porțiune am reușit realizarea de parcări stradale casetate – în total, 23 de locuri noi de parcare, care vor decongestiona traficul de pe această stradă. Pe Aprodu Arbore, lângă intrarea în piață, între blocuri, am început amenajarea unei parcări de reședință, zona necesitând de mult timp o sistematizare.
Și la bazinul de înot se lucrează la refacerea suprafețelor, în speranța că, peste ceva vreme, vom putea reporni activitatea.
În multe zone, se vede o schimbare importantă și aceasta va continua, pentru că activitatea pe șantiere abia acum prinde forța maximă, iar noi mai avem și alte proiecte pe care dorim să le demarăm în acest an și pe care vi le voi comunica imediat ce le pornim.