Președintele PSD Neamț, Daniel Vasilică Harpa, l-a felicitat pe Lucian Ovidiu Micu pentru reconfirmarea în funcția de președinte al Organizației Municipale PSD Roman, în urma Conferinței de alegeri desfășurate recent.
Potrivit liderului social-democrat, Lucian Micu a fost ales cu unanimitate de voturi pentru un nou mandat la conducerea organizației, rezultat care reflectă încrederea colegilor în activitatea și implicarea sa politică și administrativă.
„Este un vot de încredere care confirmă munca, seriozitatea și implicarea sa în echipă și în comunitate”, a transmis Daniel Vasilică Harpa.
Președintele PSD Neamț a subliniat și buna colaborare pe care o are cu Lucian Micu în cadrul administrației județene, acesta ocupând funcția de administrator public al județului Neamț.
„Lucrez îndeaproape cu Lucian de aproape doi ani, în calitatea sa de administrator public al județului Neamț, și știu că este un om profesionist, pregătit și orientat spre rezultate. Avem o colaborare foarte bună, bazată pe respect, responsabilitate și dorința de a construi lucruri importante pentru oameni”, a declarat Daniel Vasilică Harpa.

În cadrul conferinței au fost aleși și membrii noii echipe de conducere a Organizației Municipale PSD Roman:
- Daniel Vasiliu – prim-vicepreședinte;
- George Emilian Biciușcă – vicepreședinte;
- Nicu Ciprian Ghindăoanu – vicepreședinte;
- Alexandru Iștoc – vicepreședinte;
- Ovidiu Oprea – vicepreședinte;
- Ștefan Popescu – vicepreședinte;
- Iulia Tomșa Havrici – vicepreședinte;
- Florin Ionuț Grumezescu – secretar executiv.
Liderul PSD Neamț și-a exprimat încrederea că noua echipă va contribui la consolidarea organizației și la susținerea proiectelor importante pentru municipiul Roman și pentru județul Neamț.
„Am încredere că această echipă va continua să consolideze Organizația PSD Roman, să aducă oameni valoroși aproape și să susțină proiecte importante pentru municipiul Roman și pentru județul Neamț. Felicitări întregii echipe PSD Roman și mult succes!”, a transmis Daniel Vasilică Harpa.