Dental Alliance
April 23, 2024

MAGAZINUL PENSIROM NU SE DESFIINȚEAZĂ!

Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Go Padel Roman

Conducerea CARP Roman vine cu precizarea faptului că zvonurile potrivit cărora magazinul ”Pensirom” ar urma să se desființeze este unul fals, lansat de tabăra ”Tărâță”, făcând parte din același ”război” de uzură, în care se consumă de patru ani eneregiile celor două tabere ”beligerante” care își dispută  conducrea acestui ONG. Nu este vorba de desființare, ci doar de măsuri de eficientizare, spun membrii actualului Consiliu Director.

Magazinul există și funcționează în condiții bune, spunem noi. Aprovizionarea se face din două surse: de la Metro Bacău și Meda Piatra Neamț. E drept că, până acum, făceam această aprovizionare cu mașina proprie și cu angajații noștri. Ținând cont de faptul că dorim să reducem prețurile la majoritatea produselor comercializate de noi pentru membrii CARP, dar și pentru toți cei care vor să cumpere de la magazinul nostru, am luat hotărârea ca să trecem la eficientizarea acestuia prin aprovizionarea direct de la furnizor.

Această decizie vine și ca urmare a primirii unui bonus de 4% la fiecare comandă. La un volum lunar de 100 mii lei marfă desfăcută prin magazinul Pensirom, aceste măsuri sunt salutare. Intenționăm creșterea volumului de marfă desfăcută, ca  urmare a măsurilor pe care le preconizăm. Așa cum se știe, în magazinul nostru se desfac produse alimentare de strictă necesitate, veselă, obiecte de igienă: săpun, detergenți, deodorante. Aproape toate prețurile practicate sunt la preț de producător, pentru că fiind o organizație non-guvernamentală, nu avem voie să vindem cu profit.

În prezent, lucrăm cu cinci salariați ale căror salarii sunt achitate de CARP”, a declarat Dumitru Călărășanu, președintele CARP Roman. Acesta confirmă și faptul că a decis, cu aprobarea Consiliului Director, să fie restructurat postul lui Gheorghe Popa, cel care se ocupă în prezent cu aprovizionarea magazinului ”Pensirom”.

Așa cum se știe, domnul Gheorghe Popa ne-a dat în judecată și din cauza faptului că i se va restructura postul. Procesul se va judeca  în toamnă, după terminarea vacanței  judecătorești la Judecătoria Roman”, a mai adăugat președintele CARP.

Restructurea postului de la ”Pensirom” s-a făcut în baza Legii 53 din 2003 (Codul Muncii n.r).

Este evident faptul că în condițiile în care noi vom realiza aprovizionarea prin cei doi furnizori de care am pomenit, în condițiile în care nu vom mai cheltui fonduri cu deplasările (combustibil, plus salarii pentru șofer și domnul Popa) va fi în avantajul cumpărătorilor”, a adăugat și Alexandru Albu, membru în Consiliul Director al CARP .

Partea adeversă apreciază însă că și desființarea postului lui Gheorghe Popa este o vendetă și că și acest proces va fi pierdut, din cauza intrării în acest cerc vicios al faptului că actualul Consiliu Director nu este înscris în scriptele juridice și nu are recunoaștere legală.

Mai e dosarul domnului Gheorghe Popa, care este nemulțumit de activitatea actualului Consiliu Director. Conform legii, toate organizațiile non-profit, așa cum este și CARP, pot organiza activități productive în condițiile în care își crează un SRL. La Roman s-a înființat acest SRL, respectiv Pensirom, care trebuie  condus de un Consiliu de Admnistrație, din care făcea parte fostul președinte Ioan Vlăduț. Așa cum se știe, acesta a decedat și acum le încurcă toate socotelile. În aceste condiții, în locul lui Vlăduț, actualul președinte Dumitru Călărășanu ar fi vrut să se înscrie el, dar, legal nu poate face acest lucru pentru că nu sînt clarificate chestiunile din punct de vedere al reprezentativității actualului Consiliu Director.

Au încercat de câteva ori să se înscrie la Registrul Comerțului, prin Dumitru Călărășanu, dar nu au putut, din cauza faptului că nu a fost admisă fără documente înscrierea aceasta. Întreruperea contractului de muncă a lui Gheorghe Popa, care după câte știu eu este neplătit de mai multe luni, e o mare eroare pe care o face gruparea Călărășanu. Instanța îi va da dreptate lui Popa, singurul care la ora aceasta poate semna ca reprezentat legal al Pensirom, el făcînd parte din Consiliul de Administrație. Domnul Popa care era admnistrator legal a fost numit printr-o decizie a defunctului Ioan Vlăduț. Ori acum nu are cine-l revoca. În condițiile contractului legal, el poate contesta, la orice oră, atât decizia de revocare din funcția de gestionar, cât și faptul că nu a fost plătit”, a precizat Miluță Scutaru, în numele taberei ”Tărâță”.   ( Flora ORDEAN)