Dental Alliance
April 16, 2024

Mai există sport la Roman – Vulpițele Galbene continuă seria victoriilor

0
Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

Go Padel Roman

Echipa de fotbal feminin Vulpițele Galbene a învins pe teren propriu, în meciul contând pentru etapa a IV-a, echipa Vasas 2 Femina Odorhei.

După primele 45 de minute, scorul arăta că echipele luptau de la egal la egal, însă în repriza a doua experiența vulpițelor a făcut diferența, iar meciul s-a terminat 2 – 1 pentru gazde.

Golurile victoriei noastre au fost înscrise de Paula Agu. Am întâlnit o echipă foarte tânără, dar în același timp foarte disciplinată, cu un excelent joc de posesie. A fost un meci din care am avut de învățat de la adversarele noastre și ne bucurăm că am reușit să ne concentrăm în repriza a doua, să obținem și să păstrăm avantajul până la sfârșitul meciului.” prof. Adelin Tălmăcel, antrenor principal ACS Vulpițele Galbene.

Duminica viitoare, jucătoarele se vor deplasa la Miercurea Ciuc pentru un meci în Cupa României. Va fi momentul ca vulpițele tinere să evolueze și să arate ce au învățat de la colegele lor mai experimentate.

Vulpițele Galbene aduc mulțumiri restaurantului Casa Veche pentru prânzul oferit după meci și domnului Bogdan Munteanu – proprietar al magazinului Grande Mercato – pentru energia cu care ne sprijină de fiecare dată.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.