Dental Alliance

Alegeri 2024

November 24, 2024

Mai multe zile libere pentru români în 2023

0
zilelibere

A mai rămas doar o lună și jumătate din acest an, așa că românii sunt curioși să afle câte zile libere vor avea în 2023. Ei bine, angajaţii la Stat au parte de veşti foarte bune. Potrivit calendarului, aceștia vor beneficia de 18 zile libere, cu trei mai multe faţă de anul trecut. Și veștile bune nu se opresc aici, căci, democrații au înaintat, de curând, o propunere în ședința Comisiei pentru Muncă. Iată despre ce este vorba!

Zilele libere legale în 2023, potrivit Codului Muncii

În 2023, angajații de la Stat vor avea dreptul la 18 zile libere, cu trei mai multe față de anul trecut. În 2022, aceștia au beneficiat doar de 15.

Din fericire pentru salariați, anul acesta vine cu noi zile libere. Este vorba despre 23 ianuarie, 2 iunie și 14 august. Se dorește, astfel, să se lege zilele deja libere de weekend-uri.

Dacă aruncăm o privire pe calendar, observăm că 23 ianuarie pică luni, cu o zi înainte de Ziua Unirii Principatelor Române, 2 iunie cade într-o zi de vineri, în timp ce Ziua Copilului pică joi, iar 14 august cade luni, cu o zi înainte de Sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. Prin urmare, salariații au deja asigurate trei minivacanțe a câte patru zile libere fiecare.

Propunerea a venit din partea democraților, dar, momentan, nu a fost înregistrat niciun vot, deoarece Guvernul încă nu și-a exprimat niciun punct de vedere.

Zilele libere în 2023

  • 1 şi 2 ianuarie
  • 6 și 7 ianuarie (dacă propunerea democraților va trece mai departe)
  • 23 și 24 ianuarie (Ziua Unirii Principatelor Române)
  • Vinerea Mare (ultima zi de vineri înaintea Paștelui)
  • prima și a doua zi de Paști
  • 1 mai (Ziua Muncii)
  • 1 și 2 iunie (Ziua Copilului)
  • prima și a doua zi de Rusalii
  • 14 și 15 august (Adormirea Maicii Domnului)
  • 30 noiembrie (Sfântul Andrei)
  • 1 decembrie (Ziua Națională a României)
  • 25 și 26 decembrie (prima și a doua zi de Crăciun)

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.