Mâine 30 decembrie Festivalul de datini şi obiceiuri ”ROMAN METROPOLITAN”, vezi aici participanții
Primăria municipiului Roman vă invită la cea de-a X-a ediție a Festivalul de datini şi obiceiuri ”ROMAN METROPOLITAN”, care va avea loc luni, 30 decembrie, începând cu orele 10.30, în Piața Roman Vodă. Ca de fiecare dată, festivalul va debuta cu o paradă a costumelor tradiționale pentru sărbătorile de iarnă din zona noastră, după care cele 19 trupe și ansambluri care și-au anunțat prezența vor evolua pe scena din Piața Roman Vodă.
La ediția din acest an a Festivalului de datini și obiceiuri ”Roman Metropolitan” și-au anunțat prezența următorii: comuna GHERĂEȘTI – Ansamblul „Lunca Moldovei”, comuna BÂRA – Fanfară, Tradiții cu capra, comuna DOLJEŞTI – Artiștii din Buruienești, Fanfara de la Zece Prăjini, Centrul pentru cultură și arte „Carmen Saeculare” – Ansamblul „Floricică de la munte”, comuna TIMIȘEȘTI – Alaiul de la Timișești, comuna MIROSLOVEȘTI – Urături, Colinde, Tradiții cu capra, comuna VĂLENI – Tradiții și obiceiuri de Anul Nou, comuna BOZIENI – Datini străbune din comuna Bozieni, comuna BOGHICEA – Tradiții cu ursul, comuna ONICENI – Tradiții cu ursul, comuna PÂNCEȘTI – Capra de la Pâncești, comuna RUGINOASA – Ursul de la Ruginoasa, Urătorii de la Ruginoasa, comuna ICUȘEȘTI – Ansamblul comunei Icușești, comuna STĂNIȚA – Capra din satul Veja, Ursul de la Stănița, comuna MOLDOVENI – Formația artistică Moldoveni, comuna ION CREANGĂ – Ansamblul de colindători, Capra din Ion Creangă, comuna TRIFEȘTI – Sumănarii din Trifești, Banda lui Jianu, comuna HORIA – Ansamblul Dragomirești și municipiul ROMAN – Formația „Plai Moldovenesc”. Prezentatorii festivalului vor fi Crina Tamba și Radu Gheorghiță.