Dental Alliance

Alegeri 2024

November 24, 2024

Mâine începe Postul Crăciunului

0

Sezonul rece se instalează treptat și iarna deja își face simțită prezența prin unele părți ale țării. Astfel, cu toții ajungem deja să ne gândim la sărbătorile de iarnă și la sfârșitul de an care se apropie cu pași repezi, mai ales acum după ce a trecut Halloween-ul. Ne amintim că urmează și ultimul post ortodox din acest an calendaristic.

Calendarul ortodox 2018 ne arată faptul că postul Crăciunului începe pe 14 noiembrie și se va încheia în Ajunul Crăciunului, 24 decembrie 2018Postul Nașterii Mântuitorului este ținut de numeroși credincioși români, dar și mulți alți creștini din străinătate. Acest post îi ajută pe credincioși să depășească toate încercările, având mai multă credință și lucrând pentru curățirea lor sufletească și trupească.

De ce să postim?

Sfinții părinți spun că este bine să postești pentru că și Iisus  a postit și El e pildă de viață pentru noi, muritorii de rând. Nu trebuie să uităm faptul că a posti nu înseamnă doar a te abține de la mâncare, ci înseamnă și înfrânare trupească, susținerea minții și îndreptarea gândului către Dumnezeu. Astfel, noi reușim apropierea de Duhul Sfânt care ne ajută să găsim calea spre mântuire.

Postul reprezintă vremea însănătoșirii de boli, vremea pocăinței, vremea iertării, vremea mărturisirii păcatelor și vremea înfrânării poftelor. În postul Crăciunului, credincioșii postesc de ouă, brânză și carne, iar miercurea și vinerea se evită consumul de vin și de ulei. În toate sâmbetele și duminicile din post, până pe 20 decembrie, vor fi dezlegări la pește, vin și ulei.

Mai mult decât atât, vor fi dezlegări la pește și în zilele cu sfinți însemnați, dar și pe 16, 22, 23, 24, 25, 30 noiembrie și 4, 5, 6, 7, 9, 12, 13, 17 decembrie, dacă zilele acestea cad marți sau joi. Tradiția spune că în ziua de Ajun se mănâncă abia seara grâu fiert îndulcit cu miere, turte din făină, covrigi și fructe.

Fiecare dintre noi, mai ales cei foarte credincioși, se pregătește cum știe mai bine pentru întâmpinarea Nașterii Domnului, dorind să fie mai iertător, mai bun cu ceilalți și mai milostiv.

 

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.