MANDAT DE ARESTARE PREVENTIVĂ, PUS ÎN APLICARE DE POLIȚIȘTII ROMAȘCANI
Un bărbat din Roman, pe numele căruia era emis un mandat de arestare preventivă, a fost depistat și încarcerat de polițiștii nemțeni.
La data de 23 ianuarie a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliţiei municipiului Roman au depistat, în urma investigațiilor efectuate, un bărbat de 45 de ani, pe numele căruia Judecătoria Roman a emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea hotărârii judecătoreşti şi violenţă în familie.
Bărbatul din Roman este cercetat de polițiști și pentru comiterea infracțiunilor de încălcarea ordinului de protecţie şi ameninţare, faţă de acesta fiind dispusă la data de 7 ianuarie a.c., măsura preventivă a controlului judiciar.
În fapt, la data de 16 ianuarie 2020, s-ar fi deplasat la locuința concubinei sale, unde pe fondul consumului de băuturilor alcoolice și a unor discuții în contradictoriu, ar fi lovit-o cu pumnii în zona feței.
Cel în cauză a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Neamţ.