Dental Alliance
March 29, 2024

MĂRȚIȘORUL ROMÂNESC, PROIECT LA A ZECEA EDIȚIE

Carmangeria La Cimpoeșu

YRY Residence

Restaurant Portofino

La Biblioteca Municipală ”George Radu Melidon” s-a desfășurat marți, 28 februarie, cea de-a zecea ediție a unui proiect cultural de anvergură națională, intitulat ”Mărțișorul românesc”. Inițiatoarea proiectului, prof. dr. Carp Monica a subliniat faptul că, timp de zece ani consecutivi, Romanul a fost locul de întâlnire al mărțișoarelor confecționate de copiii României, de la cei de grădiniță, la cei din liceele de artă, școli speciale, cluburi și palate ale copiilor. Proiectul s-a dezvoltat, de la o etapă la alta, mesajele emoționante ale copiilor transformându-se în teme pentru lucrările plastice ale acestora, despre bogata tradiție a mărțișorului la români. Copiii, spun organizatorii au fost extrem de inventivi folosind o largă paletă de culori și tehnici de lucru. Lucrările plastice realizate au fost adunate în volume, care în fiecare an, au fost donate Bibliotecii Municipale ”George Radu Melidon” și Muzeului de Artă din Roman. La cea de a zecea ediție pe lângă premiile acordate copiilor au fost înmânate și diplome de excelență dascălilor care au colaborat la materializarea acestui proiect cultural de excepție.

De-a lungul celor zece ediții, lucrările copiilor au fost jurizate de cadre didactice din școlile municipiului Roman, care declară că au avut posibilitatea ca dintr-un asemenea proiect să-și însușească și să se perfecționeze în tehnici picturale, dar și să cunoască tradițiile și obiceiurile legate de mărțișor în toate zonele etnografice ale României.

Directorul Clubului Copiilor Roman, profesorul Ilie Boloca, vorbește despre importanța deosebită a unui asemenea proiect cultural, care evidențiază creativitatea copiilor și modul în care aceștia sunt îndrumați spre frumos și conservarea tradițiilor românești. Lucrările realizate de micii artiști plastici, primite din toate colțurile țării, sunt dedicate de organizatori părinților lor, dar în egală măsură tuturor romașcanilor, invitați în aceste zile, la Biblioteca Municipală ”George Radu Melidon” , să viziteze expoziția. Proiectul se regăsește înscris în calendarul acțiunilor extracurriculare ale Ministerului Educației.