MĂSURI DE REDRESARE A PMP NEAMȚ
Președintele interimar al Partidului Mișcarea Populară Neamț, deputatul Corneliu Bichineț, s-a întâlnit cu activul de partid din organizațiile locale ale partidului măr, pentru a face o analiză la sânge a rezultatelor slabe la alegerile parlamentare din Neamț, unde nici un candidat n-a reușit să pătrundă în Parlamentul României. În același timp se pregătesc și alegerile din organizația județeană. La întâlnirea cu activul de partid s-a decis și analiza majorității din Consiliul Local Piatra Neamț și Consiliul Județean. Corneliu Bichineț dă asigurări asupra faptului că toți consilierii vor vota doar proiectele de interes pentru comunități și nu pe cele din interes de partid.