Dental Alliance

Alegeri 2024

November 22, 2024

MICRO-REVELIOANE, TICHETE CADOU ȘI PRIME

0

Colectivele mai numeroase, din Spital și Primărie, au participat la o petrecere, organizată de conducerea Primăriei, cea a Sindicatului Medicilor și a Spitalului, pentru întâmpinarea Noului An cu bine, sănătate și veselie.

Sindicatul Medicilor prin liderul său, dr. Gabriela Popovici, a organizat în 22 decembrie, la restaurantul Royal, un microrevelion, la care au participat reprezentanții sindicatului, medici, biochimiști, chimiști, kinetoterapeuți, personal TESA. Un al doilea microrevelion a fost organizat de noi, în data de 28 decembrie la Casa Caroli, unde au participat atât cadrele cu studii superioare, cât și celelalte categorii de personal, în funcție de opțiunea fiecăruia. Sunt necesare astfel de manifestări, ținând cont că acestea își au contribuția lor benefică la instituirea unei atmosfere de muncă colegiale și la sudarea colectivului”, a precizat dr. Maria Andrici.

Și conducerea Primăriei a organizat un microrevelion tot în preajma sfârșitului de an, cu același scop.

Conducerea Primăriei a hotărât ca în ziua de 28 decembrie să organizeze un  microrevelion, la restaurantul Sara. Salariații care au dorit să se înscrie au contribuit la plata meniului cu 55 lei de persoană”, a declarat Vasile Toader, liderul Sindicatului Administrației Publice Locale.

Acesta a spus că la acest sfârșit de an cei 122 de salariați, membri de sindicat, au primit din partea sindicatului prime în valoare  de 140 – 400 lei, în funcție de cuantumul cotizației, ceea ce reprezintă 80% din valoarea acesteia.

În urma negocierilor cu membrii noștri de sindicat am stabilit ca fiecare membru de sindicat să primească 80% din cuantumul cotizației adunate de la Paști și până acum. Fiecare membru de sindicat a primit o primă în funcție de suma cotizată. Cea mai mică primă a fost de 140 lei, iar cea mai mare de 400 lei”, a declarat Vasile Toader.

Sindicatul Medicilor SINMED, care numără 79 au distribuit în preajma Crăciunului tichete cadou CADHOC, care au asigurat cumpărarea de către beneficiari  a absolut  oricăror produse: de la alimente, medicamente, benzină, cosmetice, confecții, îmbrăcăminte, încălțăminte, etc. Și Sindicatul ”Solidaritatea” Sanitară a oferit membrilor săi asemenea tichete cadou, în valoare de 60 lei. Cel de al treilea sindicat din Spital, Sanitas nu a acordat membrilor săi nici un fel de beneficii. În schimb Sindicatul medicilor veterinari- PROVET a oferit cu prilejul Crăciunului tichete CADHOC în valoare de 150 lei de persoană. Conform declarației liderului Sindicatului Liber ”Petrotub”, Gheorghe Ciobanu, în conformitate cu prevederile contractului colectiv de muncă pe 2017 cei 900 de salariați ai societății ”Arcelor Mittal Steel” Roman au beneficiat de o primă de 200 lei și cei care au copii de un pachet cu dulciuri și fructe. (Flora ORDEAN)

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.