Microbuz răsturnat pe DN 24, în Vaslui
Un microbuz s-a răsturnat pe DN 24, în judeţul Vaslui. Şoferul ar fi încercat să evite un animal şi a pierdut controlul volanului. Atât el, cât şi cei doi pasageri au fost răniţi uşor.
Pompierii care au intervenit i-au găsit pe cei trei în stare bună. Fuseseră scoşi din microbuz de martori şi au avut nevoie de îngrijiri medicale doar la faţa locului.
Cu ajutorul unui utilaj agricol aflat în zonă, microbuzul a fost ridicat şi tractat, iar în tot acest timp, traficul între Vaslui şi Iaşi a fost întrerupt. După ce pompierii au curăţat şoseaua, s-a circulat în condiţii normale.